Calatorie pe 4 roti pana in Mongolia si inapoi

Ziua 50 – Ashgabat

Dimineata dam spectacol pentru TIR-isti cu primusul, cafeaua si supa noastra. Apoi strangem si plecam spre Ashgabat. Ajungem in cateva ore si incepem sa vedem ce face dictatura si grandomania… Bulevarde intregi cu cladiri din marmura alba. Dar multe. Victoria socialismului (Bd. Unirii) e mic copil pe langa ce au facut astia aici. Nu e exclus sa auzim in cativa ani si de o Casa Turkmenilor, mai mare decat ce avem noi in buricul targului. E impresionant si deprimant. Mai ales dupa ce ai tyraversat tara care e toata o ruina si de o saracie…

Ajungem in vama. Aici trecem repede. Dar  era sa uitam un amananunt. Sntem in pantaloni scurti si in Iran nu e permis asa ceva. Asa ca in no man’s land scotocim prin bagaje si ne schimbam. Si intram in Iran. Povesti am auzit multe despte Iran. Acum o sa vedem ce e adevarat. Nu dureaza mult formalitatile. Oamenii sunt amabili. Ne intreaba incotro mergem, completeaza carnetul de trecere pt masina si ne ureaza Bun Venit in Iran. Foarte frumos. Deja ne place.

Pornim spre Mashad, prima noastra oprire. Drumul e bun si destul de liber dar se aglomereaza pe masura ce ne apropiem de Mashad. Oamenii ne claxoneaza si ne saluta. E chiar frumos. Autostrazile intretaie Mashadul si e un furnicar de masini si de motorete. Dureaxa mult pana ajungem in zona dorita si cu greu gasim unde sa parcam. Apo incepem sa cautam hotel. Peste tot e plin. Sunt foarte multi pelerini musulmani veniti la mormantulol Imamului Reza. Gasim un hotel ieftin si apoi plecam in oras. Petrecem cateva ore la Moschee apoi mancam niste frigarui cu orez si fuga la nani. Maine plecam spre Teheran.

Noapte buna,

Marian

Ziua 49 – Door to Hell, hell yes!

Gata cu Uzbekistanul! Ne trezim si ii dam talpi!  Pana la granita sunt 200 km si ii fluieram. Completam declaratiile vamale si brusc iar tabara soldatii pe noi cu controlul bagajelor. Aceeasi poveste ca la intrare! Ce ne asteptam? Ambalam si plecam. Ramaneti cu bine cu regulile voastre!

Ajungem la punctul de control Turkmen. Aici toti soldatii sunt pustani de 17-18 ani. Cu uniforme ca de rangeri americani. Ne preia un doctor (cred!) si ne inregistreaza. Apoi neintreaba daca avem ebola. N-avem moncher! S-a terminat in Uzbekistan! Apoi ne spune sa mergem la controlul vamal. Vine un tip, ne strange mana si ne explica ca e pauza de masa. Asta e. Asteptam. Intre timp completam formulare.

Suntem chemati. Achitam cate 12 dolari de caciula. O taxa de intrat in tara. Vamesul ma intreaba daca Inna sta in Bucurest. Ii spun ca da (cred, nu stiu!). Ai fost la concert la ea? Nu. De ce? Ca nu imi place. A facut niste ochi cat cepele. Radu a mai petrecut jumatate de ora cu formularele pt masina si taxa 109 dolari ca le folosim benzina ieftina. Apoi plecam. La prima benzinarie alimentam si chiar eieftina benzina: 43 l cu 10 dolari. Wow!

Placam spre Darvaza, unde e groapa care arde de peste 30 de ani, Door to Hell. 80 km de drum prost apoi sosea buna dar nemarcata. se face seara cand ajungem si vedem o ghereta la care parcheaza TIR-uri si camioane. Oprim si intrebam daca aici e Darwaza. Da. Buuuun! Ce noroc pe noi. Intrebam cum se ajunge la groapa si ni se spune ca doar cu masini de teren se poate. Se merge prin nisip, in desert. Stiam asta de la colegii din DK1. Ei dadusera 20 dolari de persoana pentru mers cu un Jeep. Astia ne cer 30 dar fie, decat sa ratam atractia Turkenistanului… Jeepul lor e de fapt o duba ruseasca obosita. Vazusem acelasi model in Mongolia si aia fugeau cu ele pr offroad. Bun, experimentam si noi asta. Si ce experienta!!!! Duba avea in fata doua locuri. In spate o bancheta improvizata pe care pustanul sofer ne invita. Plecam si incepe show-ul. Masina n-are ambreiaj deloc. Asta schimba vitezele fortand in cutie. Opreste la o alta gereta si mai ia un prieten. Acum vedem si noi ca de fapt sunt mai multi care organizeaza excursii la groapa. Pornim si incepem sa urcam printre dune. Si nu ii intra in viteza si ramanem pe loc in panta, la deal.  Apare o motoreta cu doi prieteni ai soferului. Opresc si ei si se scarpina in cap. Vine o camioneta Toyota. Sa ne tracteze si se impotmoleste in nisip. Baietii o imping si Toyota pleaca. Ce sa ne mai tracteze daca ei se impotmoleau? Vine si salvarea: un camion rusesc Kamaz. Talie mare, robust exemplar. Cu tractiune pe cele 3 osii. Ne agatam de el si se rupe chinga. O fac baietii mai scurta si reusim sa pornim. Uffff. Dupa un sfert de ora ajungem la groapa. Ramai mut. E fascinant desi nu e altceva decat o groapa din care ies gaze care ard. Aici prin anii 70 rusii cautau gaze si petrol si au spart o punga de gaze care a explodat. A rezultat un crater urias si un foc care arde din 1971. Au estimat atunci inginerii sovietici ca o sa arda cateva saptamani. Corect! pana acum sunt deja 2000 si ceva de saptamani! :)) Noaptea spectacolul e impresionant.

IMG_2847 IMG_2825 IMG_2831 IMG_2832 IMG_2834 IMG_2836

Ghizii se cam grabesc si mai baga cate un Let’s go! stalcit. Lasa, aveti rabdare ca de 90 de dolari trebuie sa facem si noi poze si sa cascam ochii. Ne facem treaba si in sfarsit plecam. Sau macar vrem. Duba nu mai porneste ca o parcasera pe drum drept, nu la vale. O impinge din usa soferul si da sa plece. Se opreste. Coboara, Dezumfla putin cauciucurile ca sa nu se mai afunde in nisip si impinge iar. Porneste… O luam din loc peste dune. Vine o panta si ne poticnim. Buuuuuun, acum e rost de impins colectiv. Soferul ne face semn sa impingem. Noi ne dam jos dar ce sa vezi? Colegul statea bine merci pe scaunul din dreapta! Radu ii striga un “colega” si ii face semn sa coboare si el sa impinga. Si da-i si impinge! Si nimic. Teo constata ca baietii aveau pana la roata dreapta-spate. Cand a dezumflat cauciucul a lasat sa iasa priea mult aer si ne-am ales cu un cauciuc desprins. Cum va spuneam… spectacol! Ce sa mai facem? Sa o luam pe jos? E luna plina si avem lanternele. Dar tot facem cam 2-3 ore pana la masina. Apare alt Kamaz care transporta gaz. Baietii turkmeni alearga dupa el si il opresc. Omul e binevoitor, incearca sa ne scoata dar iar se rupe sufa. O mai micsoram si ne trage in varful dunei.

IMG_2951 IMG_2949 IMG_2950 IMG_2952

Acum sa vedem ce fac baietii cu pana. N-au niciun chef de schimbat roata (si nici noi!) si vorbesc ceva cu soferul Kamazului si ne fac semn sa ne suim. Patru oameni pe doua locuri. Si unul agatat pe usa camionului. Ajungem pana la un drum unde ne pun sa coboram si bolborosesc ceva de 10 dolari. Sa o credeti voi! Ne facem ca ploua. Unul a ramas cu noi, celalalt s-a dus cu Kamazul pana nu stiu unde sa faca rost de o masina. Noi intre timp incercam un autostop dar nu opreste nimeni in noapte sa ia patru nebuni.

Vine celalalt cu Toyota de care va spuneam si ne incarca. Ajungem in sfarsit la Bestia noastra! Aici baietii isi vor cei 90 de dolari! Stai asa. Din trei ore am stat la groapa 30 minute si in rest am impins masina voastra. Si mai vrei si 30 de dolari de caciula? Incepe o cearta si TIR-isti se aduna ca la urs. Si cu un gest de lehamite unul ne arata ca sa le dam doar 60! Nu. Socot 30 si le spun “30 my friend. That’s it!” Si asta a fost. Sa fim si noi si ei sanatosi. De dormit la ei nu se mai pune problema. Asa ca ne suim in maisna si mai mergem 2-3 km pana la alt popas d-asta. Acolo intrebam daca putem sa dormim afara. Au un fel de paturi mari unde se mananca. Si da, acolo dormim. Doar ca pe jos.

Pe maine!

Marian, impingator de dube.

 

 

Ziua 48 – Khiva

La drum! Azi iar tragem tare. 480 km. Iar cautam benzina. Gasim si constatam ca pretul e facut dupa om. Azi parem mai in bani, deci platim pe masura. Drumul trece printr-un desert interminabil. Localitatile sunt rare si cam triste. Dar mergem bine si avem sanse sa ajungem devreme la Khiva.

Norocul nu e cu noi. Vedem in departare pe sosea un fum. Si ne amuzam de ce fum poate sa scoata camionul ala. Dar nu, nu e fumul scos de la un camion ci un TIR care arde, blocand tot drumul. Suntem printre primele masini ajunse la locul incendiului. Semnal la telefon nu e asa ca nu se stie cat o sa dureze pana se elibereaza drumul. Am intalnit aici un belgian care mergea cu un Duster la Ulan Bator. Era incantat de masina lui romaneasca.

IMG_2930 IMG_2928 IMG_2929

A durat doua ore si ceva pana a venit o masina de pompieri (e mult spus) si un buldozer care a impins epava arzanda din drum. Apoi haos, cine sa treaca primul. Dar am plecat si am ajuns la Khiva pe lumina.

Khiva e deosebita. E o cetate veche, gen Sighisoara noastra. Incercuita de ziduri si locuita. Aici ne petrecem noaptea.

IMG_2821 IMG_2705 IMG_2711 IMG_2717 IMG_2726 IMG_2745 IMG_2749 IMG_2775

Marian

Ziua 47 – Samarkand si Bukhara

Dam o tura prin centrul istoric. E chiar pustiu la ora asta. E 8.00 si inca nu au aparut multi turisti. Asa ca profitam sa fotografiem moscheele. Sunt impresionate.

IMG_2663 IMG_2654 IMG_2647 IMG_2643 IMG_2642 IMG_2632 IMG_2621 IMG_2617IMG_2621 IMG_2632 IMG_2642 IMG_2654 IMG_2647 IMG_2643 IMG_2663

Dupa o plimbare scurta prin oras ne indreptam spre hotel, strangem bagajele si plecam spre Bukhara. Peisajul e deja arid, desert. Distractia principala e sa gasim vanzatori de benzina. In Uzbekistan nu sunt beniznarii deschise. Statul a decis cu ani in urma sa vanda doar gaz, pe care il extrag local. Asa ca masinile sunt toate adaptate pe gaz. Si benzina se gaseste la negru. Si gasim. Ce calitate nu stim. Dar punem. Filtrele pe care le-a luat Teo din Bucuresti isi fac datoria. In benzina erau niste mizerii mari cat balaurii.

Ajungem la Bukhara, iar un filtru militar, iar ne inregistram si gata. Iesim in oras la plimbare. Suntem cazati chiar in centrul vechi. Multe nu sunt de povestit, dar frumos de vazut.  Si bazarul e frumos. Locurile astea au ceva al lor… Pluteste Orientul in aer.

IMG_2688 IMG_2664 IMG_2672 IMG_2676 IMG_2677 IMG_2682

Seara o petrecem la un local unde frigaruile sunt de vis. Ba nu! De oaie!

Marian

Ziua 46 – Samarkand, Uzbekistan

Parasim Dushambe si lasam in urma o tara care ne-a placut atat de mult… Tadjikistanul, cu oamenii binevoitori si locuri superbe.

Pana la vama nu facem mult. Nu e mult trafic si soseaua e bunicica. Ne luam la revedere de la vamesii tadjici si pasim cu incredere spre vama uzbeka. Pana acum am trecut usor prin punctele de vama. Poate avem si azi noroc. Eu si Teo pietoni, Radu cu masina. Sunt cateva TIR-uri in fata lui. Noi completam formularele vamale, primim stampila de de intrare si ne opreste un vames. Ne cere telefoanele sa se uite la pozele din telefon. Sa nu avem materiale pornografice :))) Asta da control!

Iesim si incepem sa il asteptam pe Radu. Astia controleaza tirurile in amanunt si dureaza mult. In sfarsit ajunge si masina lui la control. Dar ce sa vezi? Se schimba tura asa ca mai avem de asteptat. Si asteptam. Si dupa inca o ora se indura soldatii sa inceapa controlul. Am scos tot din masina. Ne-au controlat bagajele. Sacii de dormit. Totul. Medicamentele au fost luate fiecare in parte la control. Si tot intrebau “Porn yes? Heroin Yes?”… Mda…

Am plecat din vama cam dupa 3 ore. Injurand in barba. Mai ales ca acum suntem chiar barbosi :). Pornim spre Samarkand, prima noastra destinatie din Uzbekistan. Drum prost iar.   Plin de gropi si de lucrari. Dar deja suntem obinuiti. Nu mai facem caz din asta. Pe la jumatatea drumului control militar. Pasapoartele si talonul masinii. Si incepe un soldat cat casa de mare sa le treaca intr-un registru. Dar stii cum? Picta fiecare litera. I-a luat jumatate de ora sa le picteze. Apoi am trecut fiecare printr-un tunel unde astia iar verificau pozele din telefoane. Dar noi le aveam deja in masina asa ca pass. Oricum, ciudate controale.

IMG_2606 IMG_2607

Peste tot pe drum e plin de masini care cara marfuri si oameni.

Ajungem tarziu la Samarkand, nu mai vizitam in seara asta nimic. Ne cazam si vizitam maine. Maine avem de facut doar 280 km pana la Bukhara asa ca putem pleca tarziu.

Pe maine,

Marian

Ziua 45 – Lenevala in Dushambe

Ce bine e sa lenevesti! Ah, dupa hei-rup-ul de ieri e perfect. Nu avem in program decat service. In rest – sa vedem ce facem. Baietii pleaca la service si eu raman sa rezolv restantele de pe blog. Si imi ia cateva ore bune…

Apoi dam o tura printr-un bazar din apropiere. Tambalau mare! Lume multa si agitatie. Marfuri locale combinate cu chinezarii ieftine si marfa turceasca… Ah da, si capete de capra. Si tutun. Dar frumos. Imi plac mult tarabele cu mirodenii. Si fructele…. mmmmmm… minunate!

Seara iesim la o plimbare in cautarea unui loc unde sa mancam. Am gasit o terasa intr-un parc si in timp ceasteptam frigaruile ne-am amuzat de o ghereta care vindea shaorma. Era sris un rusa si SH-ul era facut din M de la McDonalds intors!!! шаурма!!!!

McMarian

Ziua 44 – Spre Dushambe

Am plecat devreme. Alimentam si umplem si canistra de 20 L. E drum lung pana la Dushambe si o parte e offroad. Din 600 km nu stim cat e asfalt. Oamenii pe care i-am intrebat se contrazic. Cert e ca o sa fie si asfalt.

La 8 suntem pe malul Pamirului si bem cafea. Si mancam ultima conserva. De azi ar trebui sa ajungem in orase, sa stam la hoteluri. Dar mai avem niste supe de back-up!

Drumul printre munti e grozav. Pe malul afgan incep sa apara satuce si activitate. Orice petic de pamant bun e cultivat.

IMG_2591 IMG_2590 IMG_2587 IMG_2598

Pierdem mult timp cu pozele dar merita. Mai avem 25 km pana la o rascruce, de unde se termina practic Pamir Highway. Si tot mergem si drumul e tare prost. Asfalt de secole cu gropi conemporane. Si cei 25 km parca nu mai trec. Ajungem si o luam la stanga. Ambele drumuri ajung la Dushambe dar cel nordic e prin munti. E noapte si n-are sens sa urcam prin munti.

Prindem o bucata de 50 km asfalt ca in palma. Bucurie mare! Dar se termina brusc, cu un salt al Bestiei spre offroad. Un american ne-a spus ca e cam o ora asa. Probabil el a mers foarte tare. Noi am facut 2 ore pana la alt asfalt. Pe la 3 noaptea ne-am cazat in Dushambe. La hotel Lotus. E foarte frumos si primim si cele trei beri reci cerute.

Dupa 6 zile vedem si noi cum arata un dus… deci e bataie pe baie. Dar berile sunt reci si bune. Maine schimbam niste bucse la masina. Sper ca doar atat. Si lenevim o zi.

Marian

 

 

Ziua 43 – Wakhan Valley 2

La 5.30 eram toti treji. Cafeaua e pe foc si inventariem conservele. Azi ce mancam? Ghici? Iar peste!

Pe la 7 incep sa apara pe strada oameni imbracati frumos, apoi copii in uniforma. E 1 Septembrie, e prima zi de scoala la ei. Si toti sunt asa de mici si frumusei. Baietii au costumasi si cravata la gat, cu steagul tadjik iarfetele cu fuste si camasute albe. Si toate au pompoane in par. Gazda noastra ne spune ca incepe noul an. Copiii ei au plecat deja spre scoala si ea o sa plece curand. O intrebam ce ii datoram si ea ne spune ca nimic. Insistam sa primeasca 10 dolari si niste pixuri pentru copii. Apoi ne invita sa vedem pensiunea. E atat de frumos! Paturi orientale pe toti peretii ornati cu covoare traionale. Imi pare deja rau ca am dormit in cort. Oricum, dacatreceti prin Pamir si o luati prin vale sa nu ii ocoliti pensiunea. Cu siguranta o sa va placa si casa si gazda.

IMG_2558 IMG_2539 IMG_2540 IMG_2541 IMG_2542 IMG_2544 IMG_2545

Strangem si plecam. Urcam iar in Langar sa facem niste poze. Aseara nu se mai putea pe intuneric. Pe strada oamenii ne saluta ducand mana dreapta la inima. Nu pot sa nu iti fie dragi tadjicii. Par toti oameni buni la suflet.

Cand ajungem iar in Zong copiii de la scoala tocmai terminasera ceremonia de inceput de an si se pregateau sa intre in scoala. Ne oprim sa facem poze si un profesor (am aflat ulterior ca era proful de rusa) pune mana la inima, spune „Salam alecum” si ne face semn sa intram in curtea scolii sa facem poze si sa filmam. E atat de frumos sa vezi fetele emotionate ale copiilor si ale parintilor. Un pusti mic casca atat de mult gura la noi incat nu si-a dat seama ca toti colegii erau deja in clasa. Radu ii da un pix si ii face semn sa se duca la scoala. Sa nu mai traga chiulul! Profesorii si parintii ramasi afara rad zgomotos. II salutam cu respect, le multumim si la drum.

Azi drumul a fost plin de poze. O gramada de peisaje frumoase, oamenii la munca campului si multi copii in uniforme. Pe la 17 am ocolit o groapa chiar in dreptul unui restaurant local. Daca tot am facut manevre aici si l-am vazut, hai sa mancam. In curte doua paturi mari patrate.Cam de 3 m pe latura. La unul sunt deja clienti si am vazut ca se sta in pat si macarea se pune in mijloc. Ne descaltam si ne cocotam in al doilea pat. Si incepe distractia. Radu si Teo nu mananca oaie. Eu da. Deci prin semne. Radu beee-beeee niet! Ei vor muuuu-muuuuuu. Eu bors de beeee-bebeee, adica ciorba. Si trei piva, adica bere. Si e perfect. Printre rasetele si amuzamentul gazdelor si a celorlati clienti ne facem intelesi. Mancarea vine repede si e buna. Am mai sta puntin tolaniti dar mai avem drum de facut.

Se intuneca si drumul e prost, dar nu mai avem mult. Un punct de control. Politistul repede vede geamul din spate al masinii ca e plin de stickere si gata… se gandeste la o spaga. Ce faci bre? Chiar vrei sa strici imaginea pe care o avem despre tadjici? Se pare ca da. Dar cu rabdare l-am convins ca nu e cazul si ne-am vazut de drum.

Am ajuns in Khourugh pe intuneric si am gasit unul din cele doua hoteluri pe care le vazusem pe maps.me. E ok. Ieftin si decent. Baietii deja dorm.

Maine speram sa ajungem la Dushanbee si sa am net sa postez toat astea.

Deja mi-e un somn de pic.

Pe maine!

 

Marian

Ziua 42 – Wakhan Valley

Am sarit din pat. Ba nu! De pe saltele si am pornit la drum. Un Nurofen a facut minuni cu durerea mea de cap. La cativa km de oras ne-am oprit si am facut cafea.

Drumul e tot frumos si timpul se scurge repede. Trecem pe laga laculete si mici asezari mai mult sau mai putin locuite. Si iar multi biciclisti.. E plin Pamirul de bike-eri.

Drumul spre Khourugh are doua variante: urmezi M41 pe partea de sus a podisului sau cobori spre Wakhan Valley, pe cursul raului Pamir, la granita cu Afganistanul. Noi am ales deja: Wakhan Valley. Se spune ca e mult mai spectaculoas decat prima varianta.

Inainte de rascrucea de drumuri spectacol: un TIR cazut in sant, si alte trei il trag afara. Inca 4-5 oprite pe ambele sensuri de mers. Si lume ca la urs! De unde au aparut atatia oameni nu stiu. Operatiune reusita. Ne fac loc sa trecem printre ele si gata, o luam la stanga spre vale. Valea e inca departe. Urcam iar pe la 4300 m si abia apoi inepem cobabarea. La un scurt popas gasim o gramada de cartuse trase, amintiri ale conflictelor armate care au avut loc in zona. Brrrrr!

Trecem pe la un post de control militar. Suntem iar inregistrati si se verifica daca avem stampila de trecere Gbao, fara de care nu poti sa treci prin Pamir. O avem. Soldatul de la punctul de control vede ca avem bere si ne cere una. O primeste impreuna cu cateva tigari. De astia chiar ne e mila, nu ca spurcatul ala din vama kyrkyza care voia sa ne ia conserva, desi el avea acolo acces la provizii.

Valea ni se deschide in fata. Coboram spre un rau de munte care izbeste malurile de piatra. Un rau atat de rece si de clar. Si vereata pe ambele maluri. Cel putin in zona albiei nu mai este terenul arid cu care ne obisnisem deja. Drumul serpuieste impreuna cu albia raului si ne trece prin canioane si vai adanci de cateva sute de metri. Fara parapeti. Si da, drumul e far asfalt. Drum de munte. Bestia e iar pusa la incercari. La deal mai gafaie, mai coboram din ea, dar mergem.

IMG_2535 IMG_2516 IMG_2517 IMG_2520 IMG_2524

Spre seara facem cea mai dificila coborare a traseului, spre satul Langar. Intentionam sa campam pe aici dar ne prinde intunericul. Trecem de Langar cautand un loc de cort dar intram in alt satuc. Apoi in altul: Zong. Aici vedem un panou cu Homestay. Oprim si eu ma duc sa bat la poarta. Imi deschide o doamna si prin semne ii arat ca vreau sa dormim. Imi face semn ca da si ma intreaba in engleza cati suntem… Nu ma astptam sa gasesc pe cineva care vorbeste engleza. Ii spun ca suntem trei dar ca am vrea sa punem cortul in curte. Ne arata unde, sub niste meri.

Ne-am instalat. E chiar frumos. Mancam si mai stam putin afara la taclale. Si nu e frig! Ne asteptam in Pamir sa prindem noaptea cateva grade cu minus. Dar acum sun 16 grade si e perfect. In cort e si mai bine. Ne amuzam de merele care mai cad printre crengi, direct pe cort. Noapte buna!

Marian

Ziua 41 – In Pamir

Cum e sa deschizi cortul si sa te trezesti cu Pamirul in fata? Munti inalti si plini de zapada, promitand un drum cu peisaje de vis. Nici nu mai bagi de sama frigul in care te-ai trezit. Pun primusul la treaba sa bem o cafea. Rauletul langa care am dormit ne ajuta cu vasele murdare. Apa fierbe si Radu scutura cortul de pojghita de gheata de peste noapte. Si ce buna e cafeaua aici, la poalele Pamirului…

IMG_2395 IMG_2409 IMG_2402

In jumatate de ora suntem la frontiera. Un vames face pe amabilul, ne invita in birou. Pe un dulap din biroul vamal sunt stickere cu echipe de raliu care au trecut pe aici. Zambim cand vedem ca si cei de la Mamaliga Warriors au trecut. Lipim si noi unul cu Dracula Khan si asteptam sa termine tipul cu inregistrarea datelor. Apoi tonul se schimba: „Sponsors?”. Ah da, e rost de spaga. Crede el. Sa ii spui ca n-ai sponsori e inutil. Masina geme de sigle. Ii explicam frumos ca sponsorii au alta treaba si noi ne platim singuri calatoria. Nu e convins. Mergem la masina si incepe sa verifice bagajele. Citeste pe conserve (luate din Rusia) si o alege pe cea mai mare si face semn sa i-o dam. Neaah, Radu ii arata burta, ca ne trebuie in Pamir. Ce om! Apoi incepe un bla-bla catre aparatele foto, cum ca suntem jurnalisti nu turisti… in final plecam. Ajungem la controlul militar unde trecem fara probleme.

Dupa cativa km ajungem la frontiera Tadjika unde totul e normal, dupa formalitati primim o strangere de mana si un calduros „Welcome to the Republic of  Tadjikistan!”. Ne-a uns pe suflet dupa experienta cu vamesii kyrgyzi.

N-am cuvinte sa zugravesc locurile prin care trecem. O combinatie de arid cu munti albi si smocuri de iarba. Si marmote. Multe si mari. Fara ciocolata…

Ajungem la trecatoarea Ak-Baital… la cel mai inalt punct al aventurii noastre – 4655m! Cand faci cativa pasi obosesti imediat din cauza aerului rarefiat.

IMG_2494 IMG_2486 IMG_2488

Dam de o frumusete de loc. Un lac imens, de un albastru ireal, in care se oglindesc piscurile inzapezite. Ramai fara aer si nu din cauza altitudinii…

IMG_2483 IMG_2460 IMG_2472

Pe drum ne intalim cu multi biciclisti. Oprim langa un cuplu britanic. Sunt veseli si vorbareti. Luau micul dejun pe malul lacului si azi se indreptau spre China… Respect! Masina urca greu pe aici… dar sa mergi cu bicicleta?

Restul zilei l-am petrecut „la pas”, cascand ochii si facand fotografii. Spre seara am ajuns la Murghab, un mic orasel care seamana cu un oras fantoma. Am tras la singurul hotel unde erau cazati mai multe grupuri de biciclisti. Magazinul de langa este exclusivist. O bere costa numai 5 dolari. Pacat ca nu se vede si Allianz Arena!!! Am dat pe trei supe si o mana de biscuiti 11 dolari!!! Hotelul – 12 dolari de persoana, camera de trei saltele intinse pe jos. Si o baie comuna de care n-ai vrea sa te apropii. Dar se poate dormi. Ma rog, eu am dormit prost. M-a durut capul toata noaptea (nu m-am acomodat usor cu altitudinea mare). Baietii in schib au sforait pe rupte.

Somnorosul Marian

Ziua 40 – Spre Osh

Primusul si-a facut datoria. La 7.30 eram deja cu cafelele in cani si dupa ce le-am baut in graba am platit iurta si am plecat. Am mers cam 500 de km spre Osh si am decis sa nu mai intram in oras. Am gasit intr-un satuc un supermarket si am refacut proviziile de apa si conserve.

Am ocolit Osh ca sa scapam de aglomeratie si de traficul haotic si ne-am indreptat spre Sari-Tash. Aici drumul se bifurca: unul spre China, celalalt spre Tadjikistan. Am facut plinul si  am pornit spre granita. Nu o trecem azi. Punem cortul undeva inainte si maine dimineata pornim spre Pamir.

Control militar. Pasapoarte, masina. Sunt foarte curiosi ce e cu noi. Unul dintre soldati rupea bine in engleza si chiar stia multe si despre Romania. Ne-a intrebat de cum e viata acum in Romania si daca Vlad Dracul chiar a existat si daca obisnuia sa bea sange. Clar, mitul lui Dracula se duce si in Asia. Comandantul a „acceptat” un pachet de tigari cadou spunand gales „for me? Thank you my friend”. Hai ca ne-am imprietenit.

Am pus cortul imediat dupa control si am urmat rutina: supa, conserve, cort si somn.

Pe un frig de crapau pietrele. Totul deja pe intuneric.

Marian

Ziuna 39 – Intrarea in Kyrgyzstan si traversat Bishkek

Micul dejun e senzational. Sala de mese din hotel este „ceva deosebit”. Lejer se poate tine o nunta aici daca faci abstractie de frescele de pe pereti. Tematica? Victoria comunismului, evident! Iti sta dumicatul in gat cand simti in ceafa priviri de tovarasi mineri, pionieri si alte meserii in voga pe vremuri.

Plecam si pana la vama parcurgem repede cei 200 km.

In vama e aglomerat dar nu si la masini. La intrat pe jos, din Kazahstan in Kyrgyzstan. Trafic de frontiera in floare. Eu si Teo suntem invitati sa intram pe jos. Radu cu masina. La controlul vizelor suntem intrebati unde e viza de Kyrgyzstan. Este chiar langa cea de KZ, la Bucuresti fiind emise de acelasi consulat. Pe amandoua scrie Kazahstan dar cea de KG are o stampila cu KG pe ea. In fine, trecem. Uremaza un fel de tunel prin care merg cei ce trec granita pe jos. Sa il asteptam pe Radu? Nu stim. Cert e ca toti merg inainte. Nu asteapta. Mergem pe jos pana la controlul de frontiera de la KG si il asteptam acolo. Vine razand si ne povesteste cum vamesul din Kazahstan i-a facut semn ca vrea bani. El s-a facut ca ploua. Apoi a aratat spre camera de filmat. Radu – nu! Foto? Nu!… bine, hai treci.

La KG aceeasi problema. Unde ne e viza? Miroase a spaga de la o posta. Dar cu calm le explicam ce si cum, si cum nu ne aratam grabiti, dupa o vreme ne dau drumul sa intram in tara lor. Nu facem cativa metri si fluier de militie! Cica n-am oprit la un semn STOP din vama. Semnul ala e pus la misto acolo. Sa faca cheta de la strainii care trec. E clar. Localnicii stiu de el si opresc cuminti. Culmea ca si noi oprisem dar la 2 m dupa el. Ne uitam dupa birouri de asigurari. Nu ne-am inteles cu ei si uite asa a venit si prima amenda-spaga: 20 dolari. Scump domne, scump! Dincolo era mai ieftin!

Intram in Bishkek. Trafic infernal, se taie benizle intr-o veselie. Gasim un loc deparcare langa un parc si facem cativa pasi. E aglomerat rau. Gasim o terasa cu specific italienesc si profitam sa bem o cafea buna. Si chiar  buna. Se completeaza perfect cu cateva beri si vine si pofta de mancare. Am cam pierdut vremea aici dar a fost placut.

Hai, soseaua ne asteapta. Vrem sa mai ardem macar o suta de km azi.

Iesirea din oras e groaznica. Se circula haotic si cu mare viteza. Trecem pe langa un accident cu politie si tot tacamul. Era de asteptat. Nici nu mai facem 10 km si la 5-6 masini in fata noastra se ciocnesc doi nas in nas. Noroc ca cel care venea spre noi s-a oprit. Cel care mergea in sens cu noi (smecher tare, baga numai pe contrasens, ca deh!) a mai zburat cam 100 m pana s-a oprit. Airbag-uri si fiare indoite. Bine ca n-a lovit oameni pe trotuar pana s-a oprit! Am iesit cu chiu cu vai din oras si am accelerat. Am inceput sa urcam. La inceput domol, apoi serpentine. Multe. Un defileu si munti mari in ambele parti. Am ajuns pe la 2400 m pe un platou si era deja noapte. Din loc in loc iurte si probabil in ele se poate dormi. Am ales una. In timp ce intram pe drumul spre ea se ne-a vazut un baietel si a inceput sa topaie. Cand am ajuns la ea a sarit repede in masina si a inceput sa turuie verzi si uscate. Pacat ca nu ne-am inteles decat prin semne. Il ceama Tilik. Haios pustiul, dar cu un chef de vorba… si noi eram rupti de somn. Am dormit pe jos in iurta. In sacii de dormit. A fost bine si liniste. Pe maine.

Marian

Ziua 38 – Semey Din catre Almata

Ne-am trezit devreme si ne-am bucurat de un mic dejun cu cafea. Dar stii de care? D-aia cu gust de cafea nu de solubila. Buun… impachetam hainele si la drum. Azi ne asteapta 1000 km de facut. Dar pe asfalt. Semey ne intampina ca un oras modern, cu strazi cu multe benzi, semafoare si destul de multa organizare. Trecem un pod de parca am fi la San Francisco si iesim pe o sosea ca in palma.

Dar n-a tinut! Dupa 20 km incep lucrarile la drum si suntem deviati pe offroad. Inapoi pe sosea si ce sa vezi? Soseaua ca in palma a disparut si a fost inlocuita de catre niste oameni rai cu un drum de asfalt plin de cratere. Aici ori a plouat cu meteoriti, ori nu s-a mai reparat soseaua de pe vremea lui Stalin. Si inclin sa cred ca nu meteoritii sunt de vina. Viteza de croaziera 50-60 km pe ora. Jale mare!

Peisajul este anost. Campie cat vezi cu ochii si din cand in cand cate un cimtir. Localitati rare si in rest.. nimic. Plictisitor. Se anunta doar o zi lunga si obositoare.

Dupa cateva ore vedem un local pentru tir-isti si ne hotaram sa bem o cafea. In prcare e o masina Mongol Rally. O recunosc imediat: este masina echipei La Vaca Loca, echipa mixta romano-spaniola. Raul Crisan e alt roman care participa anul asta la Mongol Rally. Intram in local si il gasim pe Raul, singur la o masa. Cand ne vede emblemele cu Dracula Khan de pe tricouri se lumineaza la fata. Ne bucuram de intalnirea asta din mijlocul lui nicaieri. Raul asteapta sa ii vina mancarea. Se oprise sa ia micul dejun aici. E singur. Partenerul lui de echipa n-a avut viza de Tadjikistan asa ca din Uzbekistan a trecut direct in Kazahstan cu alta echipa. Urmeaza sa se intalneaca cu Raul in Rusia, sa termine raliul impreuna. Raul a mers singur prin Tadjikistan (inclusiv Pamir Highway) si Kargistan.

10649861_750075378368056_4809816491898206979_n

Povestim diverse despre drum, vin cafelele, e bine. E placut sa intalnesti unul de-al tau tocmai aici. Pacat ca timpul ne preseaza si fiecare trebuie sa o ia in directii opuse. Dam sa platim dar patroana ne surprinde cu un gest neasteptat. Free, din partea casei. In schimb ne arata prim gesturi ca ii plac ochii lui Teo.

Afara facem niste poze cu Raul si ne stickerim reciproc masinile. Si la drum.

Am ajuns la Almata la 3 noaptea. Am gasit un hotel. 250$ camera dubla. Scump. Mai cautam. La altul la fel. Gaism altul, unde dupa o neintelegere legata de pret ne predam desi e foarte scump. Dar suntem franti si somnul vine repede.

Marian

Ziua 37 – Barnaul-Semey

‘Neata! Mor de somn. Am dormit doua ore si jumatate. Am stat aseara sa updatez blogul si m-a prins dimineata. La 9 avem programare la service VW. Cu chiu cu vai strangem bagajele, incarcam Bestia si pornim. La service ajungem la 9 fara cateva minute. Bestia atrage cativa curiosi care nu rateaza ocazia sa faca o poza cu ea. Traiasca Smartphone-urile!

Intram in service si ne intampina Andrey, service managerul. Ii spunem ce vrem sa verifice, ce probleme avem la masina si ne asejam confortabil pe niste canapele. Trei cafele sunt savurate in cateva minute.

Bestia e la spalat. Doar doua ore au spalat-o oamenii astia. Nu va puteti imagina ce noroi a iesit din articulatii si scuturi. Dar e ca noua si isi asteapta randul la verificat.
In cateva ore e gata. Probelemele minore sunt rezolvate si suntem gata de drum. Facem cateva poze cu Andrey si mecanicul care s-a ocupat de masina. Service free… din partea casei VW! Thanks!

Oprim la o carciuma sa mancam ceva. N-am vurt sa abuzam de ospitalitatea celor de la service care se oferisera sa ne pregateasca si ceva de mancare! Sa mai spuna cineva ca Rusia nu e ospitaliera!

In vama ajungem in cateva ore si suntem pregatiti sa pierdem ore bune asteptand. Dar nu e asa. Surprinzator, in doua ore trecem si de vama ruseasca si de cea cazaca. Doar cu formalitati si cu cateva expicatii curiosilor, care voiau sa stie de ce ne intoarcem spre Europa si nu mergem spre Mongolia.

100 km de asfalt bunicel ne intampina si ne conduce spre Semey. Cautam un hotel decent si gasim unul: Nomad Hotel. Cam scumput dar la cate nopti de cort am facut… ne permitem.
O plimbare placuta pe jos in cautarea unei terase unde sa mancam e perfecta. Gasim terasa si ne amuzam teribil. Ne intelegem prin semne si prin cateva cuvinte in engleza. Suntem serviti cu ce am cerut… mai exact “You choose!” Si nu a ales rau fata… am primit niste frigarui bune de pui (ah, oaia se terminase!) si beri bune.
La fix vine odihna de acum…

Pe curand, sau mai exact pe cand o sa avem net!

Marian

Ziua 36 – In Rusia la Barnaul

Dimineata ne-am trezit devreme. La 6.30 eram toti trei in picoare. Am facut cafeaua si am strans pe indelete cortul. Vecinii inca nu se trezisera. Pana am baut cfeaua au aparut si ei pe rand din iurta. Fuguta la rau la spalat… ca si eu au o zi plina de munca. Cand am strans bagajele in masina a fost spectacol. Au venit toti sa vada cum bagam atatea lucruri intr-o masina atat de mica. Ne-am luat la revedere de la acesti oameni simplii dar buni. Am facut poze si vamesul ne-a dat o adresa de e-mail si ne-a rugat sa ii trimitem si lui poze. Am plecat facand cu mana din masina.

In vama cateva masini in fata noastra. Inca nu e 9 dar deja un tip vine sa ne ia o taxa. 6000 – cam 3 dolari. Pentru ce? Nu stim dar nici n-o sa intelegem. Oricum ii platim si atemptam. Primim si chitanta deci macar e o taxa oficiala.

La 9 incep masinile sa intre la formalitati, Intai soferii, apoi pasagerii. Am avut noroc. Actele au fost verificate repede. Prietenul noistru vames ne-a pus o pila buna… intr-o ora ieseam din Mongolia!!!

Suntem in No Man’s Land. Intalnim dupa 5 km o poarta unde un soldat rus ne cere pasapoartele. Le verifica, deschide si ne da drumul spre vama ruseasca. Cum trecem de poarta ne asteapta un panou pe care scrie mare “Atentie! Ati intrat pe teritoriul Federatiei Ruse”  Hopa!

La vama intra cate trei masini. Completam un formular de intrare-iesire cu datele din pasaport si numarul vizei. Apoi ne cheama la verificat un tip imens-rotund, cu o uniforma grena, ca un portar de hotel. Verifica doar viza soferului si actele masinii apoi ne trimite mai departe, la controlul pasapoartelor.  Asta nu dureaza mult. Cam 5 min fiecare. Apoi soferul (Mocanu mai exact) este chemat pentru declaratia vamala, unde se face importul temporar al masinii. Altel nu intri cu ea in Federatia Rusa. Am stat in total cam 2 ore. Dar asta inseamna “repede” aici. Pe bune, DK1 au stat 7 ore in vama asta!

Iesim pe ultima poarta… si gata: Maica Rusia ne intampina. Si nu cu orice. Cu drumuri bune, cum n-a mai vazut Bestia de ceva vreme! Ii dam pedale toata ziua. Cam 750 km. Si seara la 11 suntem la hotel in Barnaul. Maine la 9 avem revizie da VW. Dus, blog si nani!

Spacoinâi noci!

35 – Chiar daca…

Parasim Mongolia? Da, asa credeam pana am ajuns in vama. Si am ajuns repede. De unde campasem nu mai erau mai mult de 150 km…

Ajungem langa micul orasel improvizat langa vama mongolo-rusa. Un pusti de 6-7 ani vine in goana bicicletei si ne spune “Hello. What is you name?” Atat stie in engleza. Ba nu! Mai stie “Mine?” si arata cu degetul tot ce vrea din masina. Ceasul, ratusca noastra de bord, ochelari de soare. Tot! “Mine! Mine! Mine!” O sa se multumeasca cu niste bomboane si un sticker DK. Asta este. Se apropie un barbat in uniforma de militar mongol. Este dintre cei care pazesc punctul de frontiera. O rupe puntin in engleza si ne spune foarte linistit si zambind ca azi, fiind duminica… vama este inchisa!!! “Tomorrow at 9! Open”

Buuuun. Deci azi nu trecem in Rusia. Ce facem? Hai sa mergem inapoi, sa gasim un loc frumos. Zis si facut. Gasim un lac si pe malul lui facem cafea si mancam. Si lenevim, Si nu e rau deloc. Teo mai mesterste pe la sigurantele masinii (am ramas fara lumini la bor si pe partea drapta). Nu e de la sigurante. Probabil e de la un contact stricat de la cate zgaltaieli a indurat Bestia in ultimele doua saptamani. Ii dam noi (vorba vorba vine!) la Barnaul, in Rusia, unde ne asteapta o revizie la un service VW.

Plecam si mergem intr-un satuc de langa granita. Radu face poze. Incep sa se arate curiosii. Curand suntem punctul de atractie al copiilor din sat, care vin atrasi de masina noastra plina de stckere si de bomboanele pe care le impartim tuturor. Deja cred ca sunt 3-4 biciclete in zona branduite DraculaKha… 🙂

Radu are suficient material de foto… ca tot se plangea mai devreme ca nu prea a facut portrete.

Venind dinspre vama vazusem un grup de 4-5 iurte si suntem tentati sa campam langa ele. Dar pentru asta trebuie sa vrea si proprietarii. Ajungem la iurte si este multa lume. Adulti si copii, cam 16-17 in total. E drept, copii depasesc cu mult numarul adultilor. Eu am numarat cam 10. Localnicii ne privesc cu curiozitate. Doi caini cam mari pentru pantalonii mei se uita si ei curiosi… Coboram din masina si salutam. Si prin semne explicam ca am vrea sa stam si noi pe langa ei, sa punem cortul, daca se poate. Si se poate! Copiii sunt in mare forma! Aleagra pe langa noi si sunt curiosi si veseli. Si bomboanele ii fac prietenii nostri in cateva minute. Montam cortul. Adultii isi vad de treburi si noi ne jucam cu copiii si facem poze. E liniste si frumos. Un raulet trece prin spatele iurtelor, la cativa pasi de locul unde am pus cortul. Din cand in cand cel mai dezghetat pusti tot ne invita in iurta sa mancam, dar noi tot gasim motive sa nu deranjam. Nu prea suntem dornici sa gustam mangarea locala. Trebuie sa ai un stomac bun pentru asta. Cel putin asa am auzit…

Se apropie seara si copiii ne cheama sa vedem mulsul caprelor. Chiar o sa fie interesant! Ne intrebasem cu o zi inainte cum mulg caprele. Ca nu exista tarcuri si eram curiosi cum stiu localnicii pe care capra au muls-o sau nu. Metoda e simpla si ingenioasa: intre doi tarusi sunt legate doua funii lungi cam de 20 m. Barbatii isi aduc caprele doua cate doua, de coarne si le “impletesc” funiile printre coarne, prin miscari sigure si de experti. Apoi femeile vin cu galetile si incep sa mulga caprele aliniate de funii.

Se lasa seara si frigul. Noaptea o sa fie 4-5 grade. Facem o supa crema de ciuperci. Merge la fix. Din iurta de langa noi pustiul isi face iar aparitia. Hai sa intram totusi. Sa nu fim nepoliticosi. In iurta e frumos… sunt paturi lipite de toti peretii si pe jos covoare. In mijloc troneaza o soba care arde mocnit. Cu ce? Nu cu lemne. Lemnele sunt o raritate in zona asta, la 2500 m. Balegarul uscat este combustibilul. Dar se pare ca e eficient –  in iurta e cald si oalele fierb pe foc. Pe jos e pusa masa… ce ne facem? Chiar trebuie sa mancam? Frumos asa ar fi. Sa gustam din politete macar cate ceva. Eu imi fac curaj si beau niste lapte pe cu care am fost servit. De capra e sigut dar s-ar putea sa aiba si ceva lapte de iak in el. Ei.. daca ei nu mor nu mor nici eu! Si sigur e amestecat cu apa. Ei ii zic ceai… Exact asa se aude… ceai!

IMG_2332 IMG_2312 IMG_2315 IMG_2320 IMG_2321

Cu niste vodka il tratam si noi pe seniorul iurtei. Sa intoarcem ospitalitatea. E bine primita. Oameii rad si vorbesc de noi. Noi nu intelegem nimic. Noi radem si vorbim de ei. Toata lumea se distreaza. Baiatul Proprietarului ne spune in cateva cuvinte ca vama e inchisa pana maine. Si inca ceva… el e vames! Ce coincidenta… ne-am imprietenit chiar cu un vames!

Multumim gazdelor pentru ospitalitate si le facem semn ca mergem la culcare. Ei ne invita sa dormim in iurta dar politicos le aratam prin semne ca ne e ok la cortul nostru. Nici ei nu insista. Erau deja destul de multi in iurta asta.

Mai stam la o tigara la usa cortului si somnul e aproape.

Pe maine. De data asta pe bune iesim din Mongolia. Chiar daca…

Marian

Ziua 34 – Prin munti

Cand iesim din cort suntem cu fata spre lacul pe care in bezna nu l-am vazut. E drept, in noapte se auzeau ceva rate si broaste dar de vazut nu vazusem nimic. Ti se taie respiratia… lacul albastru marginit de un munte si ici colo iurte presarate intre lac si munte. Si nelisitele turme de capre si cai.

Cafeaua parca e si mai buna cand esti aici si te bucuri de locurile astea uitate de lume. Nu-mi vine sa mai plec dar promisiunea altor locuri ne urneste.

Prin Hovd nu mai stam. Doar o oprire scurta pentru o realimentare cu conserve si apa si la drum. La iesirea din oras e o frumusete… un rau albastru de mute si o pajiste de un verde ireal. Si multe, foarte multe iurte. Ne oprim sa facem poze. E pacat sa pierzi mometul asta.

IMG_2188

Drumul inepe sa urce usor, semn ca ne apropiem de munti. In fata ne iese un convoi Mongol Rally. Ne spun ca drumul e acceptabil in fata dar ca trebuie sa trecem printr-un rau cu masina. Noi stiam de la DK1 ca au gasit un pod si ne propunem sa il gasim si noi. Ma tenteaza aventura de a trece cu masina prin rau, dar totusi noi mai avem mult pana acasa si Bestia trebuie menajata. Si apa ajunge pana la jumatatea masinii…

Gasim raul… dar nu si podul. Drumul principal se termina brusc in locul unde a avut pod dar a fost luat de o viitura. Podul de care ne spuneau Radu, Razvan si Piticul e mai la vale, din spusele lor. Eu si Teo plecam pe jos, pe langa rau sa il cautam si Radu se duce sa intrebe la o iurta. Gasim un localnic si prin semne ne intelegem cu el. Si se ofera sa ne arate unde e drumul care duce la pod. Pe malul celalalt vedem o masina de MR. E clar! Si ei se intreaba ce sa faca. Sunt doi tipi din Austria. Unul a trecut prin apa pe malul celalalt si vorbeste cu niste localnici. Cand ii spunem ca exista un pod se lumineaza la fata. Localnicii ii cerusera 20$ ca sa il tracteze cu tractorul prin rau. Evident ca de pod nu suflasera o vorba…

IMG_2253 IMG_2247 IMG_2249

Traversam. E incredibil! Podul e nou si foarte mare si solid. Pacat ca nu toata lumea stie de el. Multe probleme tehnice ar fi eliminate din Mongol Rally. Dar, cum spun toti… “it’s part of adventure”.

Pe la 7 seara ne intalnim cu un convoi MR. Super organizati. Pe la 45 de ani toti, medici din Australia (www.fnqmedics.com). Cinci VW Polo pictate la fel. Cinci cupluri, probabil sot si sotie. Se oprisera sa prinda la loc toba unei masini, care lovise o piatra mare. Am stat mult de vorba cu ei si timpul s-a scurs repede. Sunt foarte veseli si glumesc foarte mult. Radu le spune de cum sa ajunga la pod apoi glumim si noi si le spunem ca ne datoreaza 20$ de masina pentru ca n-au mai fost tractati prin rau.

Am uitat sa va spun… De la Hovd peisajul a devenit din ce in ce mai frumos, cu munti si vai impresionate. Si drumurile sunt din ce in ce mai bune… Cu greu ne despartim de australieni si plecam sa mai furam cativa kilometri din drumul nostru spre casa.

Se intuneca si bate vantul. Planuisem sa ajungem intr-un orasel care e aproape de granita. Dar nu se mai poate si e si pacat sa mergem noaptea prin locurile astea frumoase. Alegem un loc pe un deal, oprim si iesim sa punem cortul. Mama ce vant! In noaptea asta o sa vedem cat de bine sta cortul primit cadou de la magazinul Himalaya. Pana acum n-au fost conditii mai grele. Cortul e usor de montat si sta foarte bine in vant. Punem o supa la facut si parca fierbe in 3 ore in vantul asta. Dar e buna asa fierbinte. Gata! Ajunge pentru azi! Maine parasim Mongolia!

Noapte buna!

Marian

Ziua 33 – Drumul in care parca stai pe loc

Buna dimineata! Chiar ca e buna! Suntem cu chef de drum asa ca impachetam repede si fugim din bomba de hostel. Aseara vazusem o benzinarie unde aveau benzina de 95 si dam o fuga sa vedem daca e deschisa. Este, asa ca facem plinul. Canistrele sunt inca neatinse, dar cine stie ce ne asteapta.

Plecam din Altay pe la 9.00 si drumul pare bunicel. Azi vrem sa ajungem la Hovd, in Nord Vestul Mongoliei. Cat mai aproape de granita cu Rusia. Dar drumul doar parea bun. Se termina brusc cu un semn de ocolire si gata… off-road si vibratoare. Si nu cateva… Mii! Dar macar te distrezi alegand un drum mai bun (ha ha ha!) dintre cele trasate de camioane. Peisajul e impresionat… o vale larga de multi kilometri, flancata de doua lanturi muntoase. Vegetatia insa cam lipseste. Doar multe smocuri de iarba si cam atat. In schimb gasesti la tot pasul piese cazute din masinile care tranziteaza aceasta vale: uite o bucata de bara, un arc…. si cauciucuri distruse si abandonate. Le pierzi numarul dupa o vreme.

Ne salutam cu alte echpe din MongoL Rally. Au masinile destul de “lovite” de drumurile Mongoliei. Bestia noastra se tine bine asa ca momentan nu ne facem grji.

Oprim sa luam micul dejun si alegem un loc intre drumuri. Facem o cafea, e placut. Soare si parca ar merge si o bere. De ce nu? Oricum aici nu e politie…

In timp ce strangeam apare din urma un motociclist. Opreste si intram in vorba. E Matt, un australian care a plecat singur pe motor din Australia pana in Suedia. Vrea sa treaca granita spre Rusia duminica. Ca noi. E foarte vorbaret si simpatic. Ne facem poze si isi lipeste un sticker cu DraculaKhan pe cutiile de bagaje ale motorului. Ne ureaza cele bune si pleaca fluturand steagul Mongoliei prins de motocicleta. Steagul l-am gasit noi dupa o vreme. I-a cazut dar poate il gasim in vama si il recupereaza de la noi.

IMG_2142 IMG_2137 IMG_2139

Desi mergem de mult timp parca stam pe loc. Aceeasi vale, aceiasi munti. Nu se schimba nimic in jurul nostru. Doar din cand in cand mai vedem cate un grup de camile plicitisite, stand la gramada sa se apere de soare.

Din fata vine o motocicleta. Ne face semn sa oprim si spune ca are un bilet pentru noi. Dar nu, ne confundase cu alta echipa de Mongol Rally. Biletul e de la niste canadieni care au ramas cu masina stricata si au campat, in asteptarea unei masini care sa ii tracteze pana la Ulan Bator sau macar Altay. Motociclistul este neamt. A vandut tot ce avea acasa si a plecat prin lume, pe doua roti, spre Australia. S-a intalnit mai devreme si cu Matt. Ce chestie… Matt – australian merge si pre Europa si el european, in drum spre Australia. Doar in Mongolia se intampla d-astea…

Spre seara dam peste tabara canadienilor. Baietii gatesc, se joaca cu o minge… n-au nicio grija. Sper sa gaseasca curand pe cineva care sa ii tracteze. E pacat sa nu termine raliul atat de aproape de finish.

Plecam cu gandul la Hovd. Intram pe asfalt dar noaptea se lasa si nu mai putem deja de oboseala, Pe Maps.me ne arata ca este un lac in apropierea drumului asa ca iesim in bezna, si campam. Masa, vodka si somn. Deja e rutina…

Marian

Ziua 32 – spre Altay

Dimineata ne intampina cu o ceata groasa si umezeala multa. Cafeaua e pe foc cand ne pomenim cu o masina locala langa noi. In ea doi tipi care coboara si incep sa turuie in mongola. Noi… dam din umeri. Ei insista si noi le aratam harta de unde venim si incotro mergem. Cred ca au zis ca suntem rataciti.

Plecam pe la 8.30. Nu mergem mai mult de 10 km si ne intersectam cu un convoi de cehi si de englezi din Mongol Rally. Salutari, schimbam informatii despre drum, facem poze… si ne e ciuda. Am dormit doar la cativa km de locul unde campasera ei. Ar fi fost fain sa ne intalnim.

IMG_2086 IMG_2087 IMG_2084

Aceleasi “autostrazi” mongole intrate deja in rutina. Dintr-un mic satuc cumparam apa. Copiii care se joaca pe strazi ne fac cu mana si se uita la noi cum ne uitam noi pe vremuri la masini strine. Pe la 2.30 ajungem in Buutsagaan, unde trebuie sa o luam pe un drum care nu apare pe Maps.me, dar care stim de la DK1 ca exista, si care ar trebui sa ne scoata dupa 80 de km in asfalt. Nici nu plecam bine din oras si intalnim doua masini de spanioli de la MR. Ne salutam, iar zamebete si poze. De la noi afla ca mai au doua zile de facut pana la UB si ei ne spun ca sambata au avionul spre casa (azi e joi!!). Deja sunt in intarzire mare. Mai in gluma, mai in serios unul ne spune “asta inseamna ca oprim aici conversatia noastra!”. O sa conduca noaptea ca sa ajunga sa prinda avionul. Dar este foarte greu de condus noaptea pe durmurile astea de pamant. Sper sa ajunga cu bine.

Ghici? Vibratoare iar! Mocanu face slalom printre ele si boscorodeste in barba (frumos zis!)… Ne pozam cu nise camile care au fost foarte amabile sa nu se deranjeze de prezenta noastra. Dupa 60 km ne intalnim iar cu doua masini de englezi. Sunt foarte uimiti ca noi conducem in directia opusa si vor sa ne indrume spre UB. Le spunem ca noi mergem inapoi si gata neintelegerea. Enjoy your trip! Good Luck! Bye!… Mai trec cativa km si ce sa vezi? Inca o masina de englezi de la MR. Un tip cu doua tipe. Dragut… dupa vateva poze plecam si Mocanu face o criza… “Nu se poate! L-ati vazut pe ala? El singur cu doua tipe in masina! Ce goloan! Si inca englezoaice! Pai stii tu ce fac astea cand beau?? “. Eu si Teo ne tavalim de ras. Ca sa il consoleze, Teo ii spune “Probabil asa au zis si alea – L-ai vazut pe ala? Cu doi tipi in masina??” :)))))

Drumurile merg in paralel. Vedem un semn de circulatie si ne amuzam teribil. Dar surpriza… era semnul care semnala aparitia asfaltului. Si ce asfalt! Ca in palma. Drum nou, probabil dintre putinele din Mongolia. Bestia vrea sa junga la 120 dar nu poate. E incarcata si un vant puternic bate din fata. Asa ca ne multumim cu un 90 la ora.

Ajungem in Altay. Orasel mic, cu 15.000 locuitori dar considerat unul dintre orasele mari ale Mongoliei. In fata unui magazine vedem doua masini din MR. Niste norvegieni. Intram in vorba cu ei si apoi tragem la hotelul unde au tras si ei. Hotel am zis? Ce gluma buna! Hostel! Dar se numeste Karaoke Hotel. La parter e Karaoke. Plin de localnici. Am uitat sa va spun ca astia sunt maniaci cu Karaoke. Din 3 in trei cladiri la UB exista un Karaoke sau un VIP Karaoke. Mai smecher!

Am bifat si asta in Mongolia. E praf totul. 45000 de mocofonti. Adica 25$. Dam dolari si oamenii suntfoarte fericiti. Sunt doua paturi si Mocanu se ofera sa doarma pe saltelute, in sacul de dormit, pe jos. Bun baiat!

In baie exista un fel de boiler care incalzeste apa. Ne dumirim cum se porneste si pica curentul. O fi de la boilerul nostru sau de la penele de current pomenite chiar si in ghidurile Loney Planet? E de la ei. Isi revine dupa 10 min. Ne pregatim masa si descarcam pozele si filmele facute. Baietii pun masa si eu ma apuc sa va scriu aceste cuvinte. Se aude un melodie de parca e o intalatie chinezeasca de brad sau o sonerie smechera. Ce naiba-I asta? Ne dumirim. E porcaria aia de boiler care suna cand s-a incalzit apa. Ne tavalim de ras. Camera sta sa cad ape noi dar avem semnale sonore si TV LCD. Mancam, bem ceva, mai radem, mai facem misto putin de Mocanu (“Oare ce au facut englezoaicele alea? Au pus cortul?”)… apoi baietii se baga la somn. E 12.30 noaptea. Intru si eu la dus si apoi ma bag la somn. Maine ne asteapta iar o bucata lunga de offroad.

Good Night! – vorba englezoaicelor.

Marian

Ziua 31 – Intalnirea cu „vibratoarele” (20 August)

Pe la 6 ne-am trezit. E cam frig dar un aer curat si foarte placut fata de praful din UB. Pregatim la primus o cafea fierbinte pe care o savuram cu placere. Strangem bagajele si la drum. Azi trebuie sa ajungem la Bayankhongor. Cam 300 km. Drumul la fel de prost ca ieri, dar se merge. Am ajuns pe la 6, am alimentat, am schimbat niste bani la banca. Ce facem? Ramanem aici? Nu. Hai sa mai mergem spre Altay.

E inca lumina si putem sa mai castigam timp. Sosea nu mai exista. Drumurile sunt de pamant, cu urme de la alte masini pe ele. Zici ca e autostrada! Dar nu la calitate! La cate benzi sunt. Fiecare a mers pe unde l-a taiat capul. De la ploi se strica drumurile asa ca mereu sunt temerari care taie drumuri noi. Am intalnit si „vibratoarele” de pe drum. De ele povestea si Mihai Barbu in cartea Vand kilometri. Vibratoarele sunt niste striatii care apar perpendicular pe drum de la ploi si de la vant. Sunt un fel de limitatoare de viteza naturale. Si inca ce limitatoare… nu poti sa mergi cu mai mult de 25km la ora. Sau poti dar deja risti toate articulatiile masini. Drumuri rele si cat vezi cu ochii. Trecem pe langa iurte si multe turme de cai, capre si oi. Ne hotaram sa dormim la o iurta dar deja se intuneca si nu mai gasim una. Pe la 10 am gasit un loc bun si printre picaturile de ploaie ne-am instalat cortul.

Somnul vine repede dupa o zi asa lunga.

Pe maine!

Marian

Ziua 30 – Plecarea din Ulan Bator (19 August)

Dimineata la 7 am coborat la masina sa organizam bagajele. Apoi am urcat la micul dejun dar surpriza: nu se serveste decat de la 8 la 9. Asa ca mai pierdem vremea putin. Intre timp coboara si baietii de la DK1. Isi cheama un taxi, ne luam la revedere si ne uram drum bun reciproc. E ora 8. Ei pleaca la aeroport si noi la micul dejun. Cafea nu e. Intreb de ea si mi se raspunde sec “No coffee!” Asta e, o sa luam ceva de pe drum.

Oprim la o benzinarie care are de 98, facem plinul si umplem si canistrele de rezerva.

Plecam spre locul unde e Finish Line Mongol Rally (practice Start Point pentru noi), facem niste poze, cascam ochii la masinile ajunse la finish.

E deja 10. La drum! Drumul e varza! Eu stau in spate si incerc sa scriu ceva la blog dar imi sar mainle de pe tastatura. Dam intr-o groapa. Apoi in alta. Poate suntem prosti? J

Mocanu face slalom printer gropi si hartoape. Pe la 14.30 iesim din drumul principal sa mergem la Erdene Zu, o manastire budista – punct de atractie in zona. 70 km de asfalt praf, alternat cu drumuri off-road. Dupa 2 ore ajungem si merita. E frumos. Si mai ales ceva nou, cel putin pentru mine. O curte imensa, in forma de patrat, impodobita cu ornamente asiatice. Cladirile manastirii intr-un colt. Restul… open-space.

IMG_2050 IMG_2029

Iesim in parcare unde ne intalnim cu o caravana de francezi seniori (cei mai tineri probabil ca aveau in jur de 50 ani). Caravana Trans Pekin. Plecati din Europa, prin Iran, apoi Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, China, Mongolia si iar China. Toate masinile uriase. Numai SUV-uri echipate beton pentru asa traseu. Schimbam cateva cuvinte cu ei… mai cascam gura la mini-bazarul din parcarea manastirii…

Plecam sa cautam un loc unde sa punem cortul. Vedem in departare un grup de iurte si ne indreptam spre ele. E bine. E chiar un camping local si tot aici au tras si francezii de la Trans Pekin. Bestia noastra parka e Guliver in Tara Uriasilor. Aproape ca nu se vede printre SUV-urile lor. Intrebam un tanar mongol unde putem sa punem cortul dar ni se spune prin semne ca nu se poate. Dar un francez cu care vorbisem mai devreme ne arata unde pun cortul cativa dintre ei si campam acolo. Bem o bere, savuram o supa instant si la somn!

Ziua 29 – Tot Ulan Bator (18 August)

Am inceput dimineata cu telefonul la aroport. Am rugat la receptie sa ne formeze dar cand am inceput sa vorbesc in engleza m-am trezit cu telefonul inchis in nas. A sunat domnisoara de la receptie si a vorbit ea de bagaje. Bucurie mare, le-au gasit si ne asteapta in aeroport. Nu e vina lor ca s-au pierdut, deci nu le trimit ei la hotel.

Un mic dejun rapid (si cam sarac, deh!) si plecam sa vedem statuila lui Gingis Han aflata cam la 60 km de Ulan Bator. Pentru asta am inchiriat doua Toyota imense, conduse de doi localnici. Drumul e o veselie. Parca e ora 8 dimineata in intersectia Razoare din Bucuresti. Bara la bara. Dar soferii n-au atata rabdare si ne trezim pe contrasens, trecand pe langa politistii care dirijau traficul dar nu ii baga nimeni in seama. Ajungem la statuie. Un parc national in mijlocul caruia se afla monumental, un Gingis calare, inalt de 30 de m, facut din otel. O mandrie nationala! De fapt, aici totul se invarte in jurul lui Gingis, inclusiv vodka: Gingis Vodka – chiar buna!

IMG_1967 IMG_1969

Ne-am intors in oras. Eu si Teo am plecat la aeroport sa luam bagajele. Le-am gasit stinghere intr-un colt. Formalitati scurte si valea in oras. Am facut cumparaturi si seara baietii din DK1 au inceput sa isi faca bagajele. Ne-am mai intins la vorba… si gata. Maine ei zboara acasa si noi pornim in aventura.

Pe curand,

Marian

Ziua 27 si 28 DK2 – Ulan Bator

Radu a plecat ieri. Azi eu si Teo. Otopeni. Check-in… Da? S-o crezi tu ca e simplu! Bagajele depasesc usor limita admisa. Dar e ok. In schimb sistemul nu ne da boarding-pass pentru zborul de la Moscova la Ulaan Bator. Primim indicatii cum sa ne luam boarding-ul din Moscova si ca bagajele le ridicam direct la UB.

IMG_1941

Decolam… zbor placut, doua ore si ceva si deja survolam Mama Rusia. Sunt uimit de cata padure si spatii verzi sunt in jurul Moscovei. Aterizam… Rezolvam cu boarding-pass-ul si pierdem vremea prin terminal. Timpul trece repede. Deja suntem in 767 al Mongolian Air. Suntem placut impresionati de conditii – aparatul e nou si foarte curat. Avem in fata 4500km si 5 ore jumate de zburat. Timpul trece destul de greu. Mai atipim, mai vedem un film si… am ajuns!

Parca ne-am intors in timp! Aeroportul arata cum cred ca era Otopeni in anii ’80. La bagaje coada mare. E amuzant: echipajul avionului cu care am venit sta la aceeasi coada la bagaje. Cand le aparea un bagaj, capitanul dadea un ordin gen “houa!” si repede o insotitaore de zbor sarea si se lupta cu bagajul de pe banda! Pacat ca ne-a trecut amuzamentul cand banda s-a oprit si am realizat ca n-avem bagaje. Langa noi o italianca simpatica ne intreaba “that’s it?”. Mergem la biroul de bagaje pierdute si completam niste formulare. Ne noteaza un numar de telefon si ne spune sec “tomorrow!”.

Plecam de la aeroport. In parcare cativa intreprinzatori ne abordeaza cu un binecunoscut “taxi ieftin?”. Stiam de la Mocanu ca a dat cu o zi inainte 20$. Bag repede o negociere. Cat? 20! 15? OK! E clar… cursa face maxim 10 dar asta e. Si nici macar nu ne cara si bagajele…

La hotel ii gasim pe baieti cam obositi dupa petrecerea Monol Rally si Mongol Derby de sambata seara. Ne bucuram de revedere, bagam niste cafele si iesim in oras.

Ulan Bator arata… jalnic. E plin de praf si trafic. E ciudat cand un oras cu 1300000 de locuitori (cam jumatate din polulatia Mongoliei!) are asa trafic. Pe strazi se conduce haotic iar soferii n-au auzit in viata lor de reguli. Sarmanii pitoni dau mereu prioritate masinilor pe trecerea de pietoni. Sa nu mai zic sa vrei sa schimbi o banda in trafic!!! Imediat te pricopsesti cu 7 claxoane in ceafa!

IMG_1984

IMG_1985

Teo pleaca cu masina la un service unde schimba niste bucse terminate de drumurile din Mongolia si o verificare generala.

Vizitam piata centrala unde de pe un tron ne supravegheaza atent un Gingis Han de bronz. Aici ne intalnim cu alte echipe Mongol Rally si mai schimbam diverse impresii. Apoi mergem la un magazin de suveniruri. Ne invartim prin el cam jumatate de ora si plecam sa mancam. La un pub (Revolution) mancam o friptura grozava de miel. Urmeaza cateva beri reci si bune urmate de surorile lor in camera de hotel.

IMG_1953 IMG_1952IMG_1949

Noapte buna!

 

Marian

Ziua 10 si 11 – Globe-trotter / Turkmenistan (31 Iulie -1 August 2014)

In granita IR -TM ne-am intalnit cu un tip din Africa de Sud care ne-a salutat in limba romana. Era plecat de acasa de 4 ani si calatoreste cu al sau Land Rover Discovery hai-hui prin lume. Nu avea viza sa intre in TM si statea in frontiera. Din Romania ducea dorul dupa mamaliga 🙂 cu branza si smantana si merdenele.

IMG_1848 IMG_1849 IMG_1851

Cateva cuvinte despre el: a traversat Africa pe o motocicleta pana in Nigeria, masina a cumparat-o din Lagos, a facut malarie de 2 ori, a slabit 40 kg, era plin de unosare de la cat reparase pe la masina, remorca era cumparata din Romania si nu era inmatriculata, a locuit la tigani, a spus politistilor ca el e tigan cand a lasat masina pornita in mijlocul strazii sa mearga ING sa scoata bani de pe card, avea 5 pasapoarte si stickere cu I love Romania si Bad Rally. O intalnire interesanta…

Turkmenistan 31.07 – 01.08

A inceput birocratia de care eram deja pregatiti sa o infruntam. Prima oara am fost intregistrati intr-un registru (caiet studentesc de matematica) cam in 15′. Apoi am intrat in cladirea vamii si un soldat ne-a invitat sa asteptam ca am prins pauza de masa a vamesilor. A trebuit sa pierdem timpul vreo ora. Intr-un final s-a deschis ghiseul si am dat pasapoartele, apoi am fost invitati la ghiseul bancii sa platim taxa de intrare: 10$ / pers + 2$ comision bancar, apoi din nou la ghiseul pentru stampila. Apoi Piticu si Razvanel au luat-o pe traseul pietonal si eu pe cel sinuos al masinii. Intai am fost la un domn care scrie permise de intrare in TM cu masina care constau in carte verde + permis trecere + taxa pentru folosire combustibil subventionat de 0.021$/km. In total am decartat cu tot cu comisionul bancar inca 108$. Am mers apoi la un alt domn la etaj care mi-a pus o stampila pe unul din documentele emise anterior (in acest birou se juca domino si la un kettle fierbea apa pentru ceai. Apoi am mers la vamesi pentru alte documente si stampile. Si toate astea sunt in varianta short, sa nu va plictisesc. In total am trecut pe la vreo 12 controale, astfel incat toti cetatenii turkmeni sa aiba ceva de lucru. Sa nu va imaginati ca era trafic de persoane ca al Otopeni…

In total am piedrut vreo 3 ore. Aici ne-am intalnit si cu 2 colege de raliu din Anglia care calatoareau singure intr-un Mini Cabrio de vreo 20 ani. Ele mergeau doar noaptea ca masina care nu putea fi capotata din cauza gazelor care intrau in masina. Viteza maxima era 60 km pe drum drept si 30 la deal. Apoi am inceput coborarea – vama e in varful unui munte, catre Ashgabat, capitala Republicii Turkmenistan.

Intrarea in oras am facut-o printr-o imensa poarta de marmura alba, material care domina arhitectura moderna a acestui oras, pe un bulevard de cate 3 benzi pe sens, complet gol care ne-a dus direct intr-un fel de centru civic al Bucurestiului anilor ‘ 89, numai ca Ceausescu a facut doar Bd. Victoria Socialismului (Unirii) si blocuri in stil nord corean, iar aici totul este din marmura alba de te simti conform celor de la Lonely Planet de parca ai fi ori in Las Vegas ori in Phenian.

IMG_1860 IMG_1866 IMG_1867

Din pacate cuvintele si nici macar pozele nu pot exprima ceea ce simti cand vezi live aceasta capitala. Toate erau intesate de politisti si din goana masinii am resuit sa facem cateva poze.

Am dat fuga la o spalatorie auto, sa nu cumva sa luam amenda ca murdarim minunatia de oras (pe bune!).

IMG_1853

Am dat o tura pe mai multe bulevarde inainte de a ne opri intr-un supermaket sa luam ceav de ale gurii si niste beri. Am purces apoi spre nord, prin desertul Karakum nu inainte de a alimenta cu cardurant subventionat la 0.72 Ron / litru.

IMG_1869 IMG_1871 IMG_1875

A inceput desertul si au aparut si primele camile tinta noastra fiind Darvaza, locul unde expertii sovietici au creat fara voia lor o atractie turistica: Door to Hell sau  Gas Craters, cand in timpul unor escavatii in anul 1971 tavanul unei exploatatri s-a surpat si un baiat destept a spus sa de-a foc gazului care iesea din spartura de 70m diametru. Si astfel acest loc arde continuu deja de 43 de ani si a dvenit o atractie turistica in putin vizitatul desert turkmen. Am ajuns deja noaptea spre aceasta locatie care este la 10 km din drumul principal si imposibil de ajuns cu masinuta noastra. Am fost opriti de un echipaj de politie pe care l-am intrebat cum se ajunge la Gate to Hell. Ne-au condus pana la o ceaicana (loc unde opresc cei in tranzit) si acolo ne-au facut rost de un SUV sa ne duca la locatie. Am ajuns pe la ora 23 si am ramas cu gura cascata sa vezi cum din inima desertului se casca o groapa imensa din care iese foc, cladura si gaze. Aici in mijolcul desetului mai erau 2 danezi din MR care isi lasasera masina in drum si venisera pe jos.

IMG_1882 IMG_1880

Dupa zeci de poze pe la ora 2am am plecat spre ceaicana, am mancat ceva si ne-am culcat pe terasa. Dimineata deja eram subiectul celor cu tiruri si autocare care ne vedeau dormind acolo. Am mancat si am plecat spre nord cu obiectiv sa ajungem in Khiva in Uzbekistan. O parte din drum a fost OK dar apoi a urmat un cosmar de 80 km parcurs in cca. 3 ore unde scuturile montate sub masina si-au scos banii 🙂 Am ajuns in Knye Urgench la ora 17 am facut niste poze in graba la niste obiective Unesco si am gonit ca nebunii ghidati de niste bastinasi spre granita TM – UZ care urma sa se inchida la ora 18. Fiind singurii care tranzitam acest punct de frontiera lucruriler au mersa rapid, cca. 30 ‘ si ne-am facut poze si cu seful vamii care ne-a rugat sa nu ii punem poza pe net 🙂 (deh traiesc si ei intr-o tara cu regim mai…)

Ra2

Zilele 7, 8 si 9 – Iran (28-30 Iulie)

28 Iulie – Iran

Dimineata pe racoare am plecat fara mic dejun spre granita cu IR  dar nu inainte de a face o poza impozantului munte Ararat (5137m).

IMG_1708

In vama coada de camioane masura. Peste 8 km pe 2 sensuri, dar noi fiind mai mici ne-am strecurat usor in fata.

In aceasta vama am stat acum 24 de ani in no man’s land pentru ca politistii de frontiera nu stiau ca nu am nevoie de viza. Noroc cu ajutorul venit din partea unor studenti iranieni care au sunat la ambasada Romaniei, care a sunat la MAE Iranian si apoi acestia in frontiera sa ma lase sa intru; oricum autocarul cu care venisem plecase deja…eh, amintiri interesante…

Acolo erau deja peste 25 de echipaje Mongol Rally. Piticu si Razvan au intrat ca pietoni, eu am intrat cu masina indeplinind si formalitatile necesare vizarii carnet de passages en douane. Am facut poze si am impartit stickere cu sigla Dracula Khan. Am schimbat bani si ne-am oprit sa ne facem carte verde dar surpriza placuta – RCA-ul nostru la Allianz este valabil si in Iran.

IMG_1710 IMG_1711

Am inceput deplasarea prin republica islamica fiind curiosi cum o sa ne primeasca oamenii, cum sunt drumurile, traficul, cat costa benzina, etc…

Oamenii s-au dovedit a fi foarte prietenosi salutandu-ne si admirand mica noastra masina.

Odata iesiti de pe drumuri mai mici, am intrat pe drum expres cu 3 benzi continuat cu autostrada tot cu 3 benzi pana la Teheran. In unele puncte de taxare de pe autostrada (pretul varia intre 1 si 3 lei),  nu ne-au taxat (poate ca eram straini ne-au lasat sa trecem cu zambetul pe buze).  Astfel plecati la 8 ora Turciei (9.30 ora Iranului) am terminat formalitatile pe la ora 12, am reusit sa parcurgem distanta de cca. 900 km pana la Teheran in 11 ore. Incepand cu 200 km inainte de teheran autostrada era complet luminata iar pe sensul de iesit din Teheran masinile circulau bara la bara, plecau intr-o minivacanta.

Pe drum Piticu a furat  un radar (140 in loc de 120 cate era limita) dar ne-am descurcat cu hartia cu poza lui Hamilton (10$).

Ajunsi in metropola iraniana am intrat aproape de miezul noptii in traficul infernal dar ne-am descurcat sa ne intalnim cu gazda noastra care intai ne-a dus sa mancan un kebab. Restaurantul era intr-un parc nou deschis care la miezul noptii era plin de lume care se plimba, juca badminton sau manca pentru ca deja in seara aceea sarbatoreau sfarsitul Ramazanului (in pronuntia persana).

Eu, care am mai fost in aceasta tara in 1990, am remaract imediat schimbarile in bine in viata acestor oameni. Fetele erau fardate foarte cochet, chadorul era scurt pana sub fund si majoritatea purtau pantaloni mulati, iar baticul de pe cap statea la limita sa cada de tot. Si mai ales am vazut cupluri care se tineau de mana :).

Am ajuns intr-un final la casa gazdei intr-un cartier in partea de nord a orasului si pe la ora 2 am reusit sa ne culcam.

29 Iulie Teheran – zi de pauza pentru masina noastra care in 3 zile a facut 3500 km.

La ora 8 dimineata am facut ochi si ne-am pregatit de vizitat. Am mancat micul dejun la gazda noastra si apoi am plecat sa vizitam muzeul Sada Abad care gazduieste fosta resedinta a ultimului Sah (Mohamed Reza Pahlavi) detronat in 16 Ianuarie 1979, momentul revolutiei islamice.

Apoi am fost intr-o piata (Tajrish) unde am luat pulsul vietii reale, nu inainte de a savura un delicios fresh de mango. Am plecat spre masa de pranz, catre Draband o zona de munte din nordul orasului unde pe un chei sunt zeci de restaurante. Am servit o delicioasa masa locala acompaniati de bere Holsten, 0,00% alcool.

mancare si bere iran

La masa am realizat ca am pierdut aparatul mic foto cu care facusem pozele din primele 2 zile de drum, dar am avut norocul cu insistentele lui Piticu si Razvan; am revenit la statia de taxiuri si cu ajutorul localnicilor l-am identificat pe cel care ne-a adus si care cand a fost sunat a gasit aparatul cazut langa scaun. Dupa 10-15 minute de asteptare acesta s-a intors si ni l-a returnat :)))

Am revenit in piata, am luat niste fructe si am pus la cale programul de seara.

Piticu s-a dus sa faca un semi maraton in parcul Valye Asr si in cca. 2h a luat pulsul orasului, parcul fiind plin de lume care juca tenis de masa, badminton si se uitau ciudat la un barbat care alerga in pantaloni scurti (nepermis in Iran – pantalonii scurti!). Este interesant ca parcul era in panta, orasul fiind desfasurat pe cateva sute de metrii altitudine de la 900 la 1600, de aici si efortul considerabil facut de Piticu.

Eu si Razvan am fost la Milad Tower, cea mai inalta cladire din Teheran deschisa in 2009, al 6-lea cel mai inalt din lume. Aici erau mii de persoane si dupa o ora de asteptare am urcat pe platforma de la 284m de unde am observat panorama orasului si autostrarile care il strabat. La nivel de infrastructura orasul este o metropola adevarata avand foarte multe autostrazi in oras, drumuri express, poduri suprapuse si chiar autostrazi suspendate, singura mare problema fiind nivelul ridicat de poluare.

Am revenit acasa si l-am salvat pe Piticu de dilema unde se afla routerul de internet. Astfel cu net-ul instalat am stins lumina din nou pe la ora 2 dimineata.

Trebuie mentionata ospitalitatea de care dau dovada acesti oameni, mai ales gazda noastra care ne-a facut toate poftele. Este mult peste ceea ce suntem noi obisnuiti. Multumirea noastra nu are cuvinte!

Impresiile despre oras sunt contrastante: aglomerat, cu infrastructura foarte dezvoltata, bulevarde intregi flancate de platani, cladiri cochete, parcuri foarte mari, la polul opus fata de imaginea din media in care vezi manifestatii de “fanatici islamisti” care dau foc steagurilor USA si Israel.

30 Iulie – deplasarea spre Mashad

Ne-am trezit pe la 7 dimineata si ne-am pregatit masina de drum, nu inainte de a ne cumpara ceva pentru micul dejun, inclusiv paine proaspata de la o brutarie care pentru noi a fost un show in sine: platesti si dai comanda iar painea ti se face pe comanda cu bon de ordine; ii dadeai comanda brutarului care iti punea painea in cuptor (dura cam 5-6 minute), te striga si iti livra painea pe un gratar de unde o preluai si o periai sa nu mai aibe pietricele dupa care o taiai cu o foarfeca in bucati mai mici. Painea este absolut delicioasa si foarte ieftina!

Fiind inca sarbatoare orasul era gol si ne-am putut orienta foarte usor cu aplicatia offline maps.me. Am schimbat niste bani, am alimentat si apoi ne-am indreptat spre locul unde stiam ca este Ambasada Romaniei. In fata ei am regasit acelasi magazin de suc de lime pe care il stiam din 1990. Acolo l-am cautat pe Reza dar era fiul lui cu care mi-am facut niste poze in fata semnului de ambasada, lucru interzis si imediat penalizat de vigilenta portarului roman al ambasadei care nu a fost cu nimic impresionat ca erau niste romani la poarta …

Pana la urma a aparut si Reza caruia a trebuit sa ii improspatez memoria sa isi aduca aminte de parintii mei care au lucrat 4 ani acolo, am avut posibilitatea sa il cunosc pe consulul roman, o persoana extraordinara si cu care mi-a facut mare placere sa vorbesc.

Dupa ce am baut un ceai cu Reza ne-am pus pe drum; ne asteptau 900 de km pe care i-am parcurs in cca 9 ore. Pe drum ne-am oprit doar sa ne cumparam niste fistic de la un vanzator ambulant.

Mashad este cel de-al doilea oras ca marime al Iranului si cel mai important loc de pelerinaj al musulmanilor siiti la mormantul Imamului Reza, al 8-lea dintre cei 12 Imami si singurul care se afla inmormantat in Iran. Este vizitat de peste 20 milioane de pelerini anual, si se estimeaza ca va ajunge sa depaseasca Teheranul in marime. Ca si Teheranul are o infrastructura dezvoltata inclusis metrou, gara, aeroport, autogari.

Ne-am deplasat cu greu in multimea de masini, era sarbatoare si foarte multa lume. Am intrat in moschee numai cu telefonul, restul sculelor foto si video fiind lasate la garderoba gratuita.

Am intrat si din prima ni s-a facut pielea de gaina in fata maretiei locatiei si a multimii care lua parte la slujba. Sute de covoare persane acopereau pietele si pelerini cu mic cu mare citeau din Coran sau isi faceau poze cu smart phnone-rile. Desi interzis pentru noi, am intrat pana la cativa metri de mormant unde credinciosii se ingesuiau sa atinga racla. Am vazut o gramada de persoane care plangeau pentru acest sfant al lor. Cladirile si atmosfera au fost absolut impresionante, o experienta unica!

Am servit un kebab “to go”, 3 beri de fructe si am plecat spre ganita iraniano – turkmena aflata la cca 250 km distanta.

Cu cca 35 km inainte de frontiera, pe la 3 dimineata, am gasit un loc unde am putut campa printre alte cateva zeci de corturi si masini locale. Ne am initiat in montarea cortului si am purces rapid la somn.

IMG_1843 IMG_1845 IMG_1846

Zilele 4, 5 si 6 – Vama Veche / Bulgaristan / Turkyie (25-27 Iulie)

Bestia e la verificat. O revizie  la Midocar pentru un schimb de ulei si ultimele verificari… E gata de drum. Urmeaza incarcatul bagajelor. Lista e lunga si incercam sa nu uitam nimic.

Trupa pleaca spre Vama Veche… Aici urmeaza o petrecere pe plaja, la Amfora. (Multumim Paramongols si Fire Fairies… ati facut o treaba minunata!) Muzica buna, bautura, nisip si marea la cativa pasi… Reteta de succes!

Se strang mai multe echipaje, petrecerea e in toi. Oaspetii din MR sunt tratati cu tuica romaneasca… Vai, ce combinatie o sa fie cu berea care nu lipseste din mana nimanui… Lumea danseaza, oamenii se imprietenesc. Lansam repede si doua lampioane pe care fetele lui Ra2 au desenat o inima si au scis “I love Dracula Khan”.  Amandoua au pornit spre est… in directia in care maine baietii pleaca spre Mongolia.

Ma duc sa survolez putin plaja…

Marian

***

In timpul petrecerii din Vama am realizat ca printr-o minune ca am uitat primusul. Toate supele noastre si echipamentul de camping le-am fi carat de pomana. Asa ca la prima ora am sunat-o pe mama si am rugat-o sa se intalneasca cu un coleg de-al lui Razvan si sa ni-l trimita de urgenta in Vama. Astfel ne-am amanat plecarea pana in jurul orei 12, fortati de faptul ca am fost “cascati” la incarcarea masinii.
Ne-am pus pe drum si Bulgaristanul (asa cum este denumita tara de la sud de Dunare in limba turca)  l-am parcurs in cca 5 ore. Intrarea in Turcia a fost destul de lejera. Am luat de la un ghiseu stampila de intrare si la altul am prezentat talonul, cartea verde si imputernicirea notariala scrisa in limba lui Suleiman. La frontiera erau cateva echipaje din MR (UK, Austraila si Canada) carora le-am dat stickere cu DK si i-am intrebat daca le-a placut tara lui Dracula :). Majoritatea au apreciat “transfagarashan”, noroc cu Jeremy Clarkson si BBC Top Gear ca afla imperialistii ca avem si noi cateva chestii mai de povestit decat eternii etnici conationali care ne “consolideaza” imaginea natiei in Europa.
De aici ne-am urcat pe sosele la care noi visam de cateva zeci de ani (deh, noi nu am fost decat ieniceri, iar ei imperiu).
Am poposit la o chiftea si o placintica cu branza plus nelipsitul ceai turcesc si in cateva ore am ajuns pe inserat  in metropola numita Istanbul, care cu tot cu suburbii are aproape populatia Romaniei. Pe drum i-am depasit pe italienii din MR care fusesera arestati in Germania ca al lor Reanult 4 aparea furat in arhiva Interpol.
Planul nostru era sa mergem cat mai spre est. Din pacate afluxul de “turisti” nemti, austrieci, francezi, olandezi, belgieni… care vin in vacanta la rude odata cu finalul Ramadanului, ne-a facut sa mergem de la 9 la 12 noaptea doar cateva zeci de km.
Ca doar am intrat in Orient numarul e locuri nu mai e relevant pentru ocupantii unei masini, frecvent fiind cate 2 persoane in portbagaj, in special femei si copii, iar pe banca din spate sa fie cate 5 persoane e ceva obisnuit. Parcarile de la benzinarii gemeau de masini si turisitii lasau in urma tone de gunoaie direct pe caldaram. In traficul de pe autostrada ticsita de masini la fiecare cativa km aparusera vanzatorii ambulanti de apa la pet de 0.5 plasati pe marcajele dintre benzi.
Nemtii veritabili nici nu viseaza la astfel de drive in-uri!
Am cedat si am cautat un culcus, am gasit un Otel decent unde am bagat cornul dupa un dus rece, dar totusi dus 🙂
Dimineata am resuit sa ne urnim pe la 9 si speram sa facem cei 1400 km ramasi pana la froniera cu Iranul. Insa “turistii” erau tot acolo.

IMG_1644 IMG_1646 IMG_1647 IMG_1648 IMG_1649
Am mai gasit cate o echipa ratacita din MR (UK si SE), am facut schimb de stickere in mers pe autostrada (va da-ti seama ce viteza aveam 🙂 ).
Pana la urma am fentat-o cumva, am iesit de pe drumurile moderne si am facut un shortcut prin munti ajungand deja la 1600 m altitudine.
Speram sa facem cat mai multi km sa ne apropiem de Iran. Ne-am dori sa ajungem maine noapte la Teheran.

IMG_1645
Va relateaza de pe locul din dreapta spate a limuzinei noastre,
Er(k)han

27 Iulie – continuare

Duminica am facut un stop pentru realimentare cu carburant si mancare. Am mancat chiftelute turcesti de berbecut, masina am hranit-o cu ceva benzina de calitate, i-am facut si presiunea in anvelopele Michelin si am continuat calatoria prin podisul anatoliei.

Drumul prin Turcia este de o calitate foarte buna, ne-a facut sa ne gandim ca suntem la bordul unui Golf GTI. In ciuda celor 1.4-1.5 tone, la vale am reusit sa prindem chiar si 160 km la ora :). Drumul a urcat spre altitudini din ce in ce mai mari, respectiv am trecut prin 3 pasuri din care cel mai mare avea 2.160m altitudine. Temperatura a variat intre 37.5 si 16 grade. Am ajuns in Dogubayazid Luni pe la ora 3 dimineata. In acest oras de frontiera singurele magazine deschise erau niste frizerii pline de musterii. Piticu a facut rost cu greu in ultima zi de Ramadan de 3 Miller si 3 Efes pe care le-am savurat inainte de prohibitia din Iran. Hotelul pe care l-am gasit cu ajutorul unui echipaj spaniolo – elvetian era destul de simplu dar am putut savura un dus cald :). Am reusit cu greu sa adormim dupa oboseala acumulata in cei peste 1500 km parcursi. Mai exact se lumina de ziua si muezinul ne canta duios ceva despre Allah.

 

Ziua 3 – Sibiu – Checkpoint party si intalnire cu baietii de la Mongolification (24 Iulie)

Dimineata o petrecem la ralanti. Facem o vizita scurta in Cheile Rametului sa ii arat lui Virgil locurile in care imi petreceam vacantele. Bunicii mei au locuit in zona aceea.

DSC06571 DSC06593

Plecam spre Sibiu. Aici vreau sa ii gasesc pe Vlad si Razvan de la Todayyoucandoanything. Ei au reprezentat Romania  anul trecut la MR sub numele de Mongolification. Astazi organizeaza in Sibiu un pit stop pentru participantii la MR2014 care trec prin Romania.

Ne intalnim la Ibis. Stam de vorba, ne invartim in jurul masinii. Intrebari si sfaturi. Ce pofta de drum au si ei; parca acum ar pleca spre Mongolia! La toamna se duc in Peru la alta aventura caritabila. Bafta baieti!

DSC06600 DSC06603 DSC06609

Petrecerea e seara de la 9 si din pacate nu putem sa participam. Vrem sa ajungem in Bucuresti in seara asta. Maine Bestia e programata la revizie, dupa care plecam in Vama Veche la alt pit stop organizat de Paramongols si Fire Fairies.

Pe curand!

Marian

Ziua 2 – Startul din Praga si inapoi spre Bucuresti (23 Iulie)

Greu cu treziutul dimineata; noroc cu soarele care te da afara din cort.  In jur cei grabiti deja strang corturile si impacheteaza. Pana facem o cafea si o bem deja 6-7 masini au plecat.

Astazi o sa tragem tare. Vreau sa ajungem in tara si sa dormim in zona Alba Iulia. Deci azi doar mancam kilometri.

Drumul e frumos: intalnim alte echipaje in drumul lor spre est. Zambete, salutari, semnul victoriei. Toata lumea e increzatoare. E fain!

DSC06567 DSC06568 DSC06569 DSC06570

Intram in tara tarziu, pe la 9 seara. Un vames simpatic intra in vorba.

– Mergeti in Mongolia?

– Da.

– Mult succes. Sa aveti drumuri bune! Si zambeste. (Doamne, de ar fi asa toti vamesii pe care o sa-i intalnim! Dream On!)

Ajungem tarziu la Alba Iulia; ramanem aici peste noapte. Maine plecam spre Sibiu.

Noapte buna!

Marian

Ziua 1 – Praga / Klenova – Crazy Night & Party (22 Iulie)

Am plecat devreme (aiurea! pana am baut cafeaua tot s-a facut de ora 9! – dar tot devreme se numeste, nu?)… In fata ne asteapta 500 km de autostrada. Floare la ureche! Ma astept sa ajungem repede. Baietii baga niste mesaje de sustinere pe WhatsApp… Multumesc baieti, dar telefonul mi-e si GPS… deci nu pot sa le raspund.

Sosele bune. Chiar foarte bune. Desi la cehi se lucreaza pe portiuni mari de autostrada, se circula foarte bine. Ajungem in cateva ore in Klatovy, cel mai apropiat oras de Castelul Klenova. Intreb cativa oameni cum se ajunge la castel, dar am ghinion: nu vorbesc engleza. Pana la urma gasesc un domn simpatic care imi baga el adresa pe GPS. Ajungem repede. Dam peste un banner cu Mongol Rally care ne arata directia prin padure. La Klenova deja s-au adunat multe echipaje. E un spectacol sa le vezi!

DSC06436

Montam cortul, ne tragem sufletul si ii sun pe baietii de la Mamaliga Warriors. Sunt aproape. Erau pe cealalta parte a dealului unde e castelul si nu intelegeau unde e lumea.

Apar si ei. Corturi, bagaje… si niste beri.

 

DSC06448

Fac un tur sa ma uit la masini. E grozav! In viata mea n-am vazut atatea masini ciudate. Unele vechi, altele si mai vechi, dar haioase.

 

DSC06465 DSC06468 DSC06475

 

Incepe spectacolul pregatit de organizatori. Ne asteapta o seara lunga… Pe maine!

Marian

Ziua 0 – Bucuresti / Praga – The Long Black Road (21 Iulie)

Am emotii!

Azi plec plec spre Praga. In sfarsit a venit ziua plecarii. Ciudat, parca ieri era decembrie si faceam primele intalniri de organizare la Iurta lu’ Pisicu (ba pardon, Piticu’… dar la betia din Delta cineva – nici nu mai stiu cine – s-a balbait si Pisicu a ramas!!!)

Sa revenim… azi plec la Praga si am emotii. De ce? Pentru ca am muncit mult la proiectul DraculaKhan si uite ca a venit ziua sa pornim la drum! Din toata echipa sunt singurul care a putut sa mearga la startul din Praga. Ceilalti au ramas acasa cu ultimele pregatiri, cu job-uri, cu catel si purcel :))

Cu mine speram sa mearga Mihnea (cameramanul nostru priceput) si Iustin, un prieten. Nici nu vreau sa imi imaginez ce spectacol iesea cu cei doi si niste beri. Dar uite ca niciunul n-a putut sa mearga… Deci? Eu acum ce fac? Ma duc singur? Nu-i bai, imi place sa conduc! Dar parca e pacat de asa drum si petreceri de start… Bun! Ra2 vine cu ideea sa postam pe FB. Zis si facut. Postam si speram sa apara cineva care sa vrea sa intre macar pentru cateva zile in echipa noastra. Un pasionat de calatorie, o blonda din provincie, ceva ceva… E din scurt, e clar! Oamenii au deja program saptamana asta… Aplicatii zero! Deci romanii sunt ocupati…

Imi vine o idee. Pun mana pe telefon si sun la unchiul meu preferat. E Virgil, tatal lui Teo. De la el am invatat sa conduc si pana acum se pare ca m-a invatat destul de bine.

– Ce faci saptamana viitoare?

– De ce intrebi?

– Hai cu mine la Praga. La startul Raliului… Ce zici? (in mintea mea: “spune DA, SPUNE DA!”)

– DA!

***

E 7.00 dimineata. Baietii vin sa ma conduca. Incarcam bagajele, mai radem putin, mai tragem o gura de cafea si o tigara… Tragem si niste poze (Razvan, sper ca aveai card in aparat!!!!)… si pe aici ti-e drumul… Nu ne oprim pana la Paprika Csarda – Hungary!

Si astazi plec la Praga… Am emotii dar sunt bucuros. Incepe Raliul Mongoliei 2014 si eu plec la Praga cu Virgil, unchiul meu preferat!

Al vostru Marian Boanca (aka BigChief)

 

 

De la origini pana in zilele noastre …

Povestea incepe acum cca. 4 ani cand sotia mea Andreea mi-a facut cadou o carte cu un titlu incitant: VAND KILOMETRI. Citind aventura lui Mihai Barbu si a motocicletei lui(Doyle) am descoperit ca exista ceva numit Mongol Rally si iata ca acum suntem angrenati in ultimele pregatiri ale participarii noastre la editia din 2014. Exemplarul cu pricina al acestei carti s-a plimbat prin mana mai multor prieteni pe care i-am indemnat sa citeasca aceasta aventura, dovada e ca nici acum nu s-a intors inapoi la mine.

MR

Nucleul de baza al grupului nostru a calatorit in ultimii ani in mai multe parti ale globului si astfel la finalul unei vacante, departe, foarte departe de casa in Ianuarie 2013 ne intrebam unde mai mergem? Si am “lansat” propunerea de a participa la Mongol Rally.

Nu suntem primii participanti din Romania iar predecesorii nostri prin blogurile lor ne-au fost sursa de inspiratie. Asa ca multumim atat lui Mihai ca “ne-a deschis ochii” dar si celor de la Paramongols, Fire Fairies, Daciotii, Today si Mongoliotii. Totodata speram ca si noi vom fi cititi la randul nostru si vom fi sursa de inspiratie pentru altii care vor sa participe la aceasta aventura, poate cea mai mare aventura a vietii lor. In acest an mai participa din partea Romaniei (si Moldovei)  echipa Mamaliga Warriors.

Primi pasi au fost sa ma inscriu pe site-ul celor de la The Adventurists a.i sa fiu tinut la curent cu newsletter-urile lor legate de editia din 2014.

Pe 19 Iulie 2013 mi-am luat familia si viitorii coechipieri si am fost sa ii vedem live pe participantii la editia 2013 care au trecut prin Romania si au petrecut la Black Sea beach party(OHA beach / Mamaia).

DOC_9643_

Pe 9 August 2013 s-a dat startul la inscrieri iar noi, Dracula Khan, am fost printre primele echipe care s-au inscris si achitat integral taxa de participare.

Editia din 2014, a 11-a, a venit si cu noutati: s-a revenit la masini cu motor de max. 1.000 cmc, masinile pot din nou sa fie si foarte vechi si ce este cel mai important nu se mai doneaza la final.

 

Daca masina nu se mai doneaza atunci a aparut intrebarea: ce facem cu masina pe care o vom folosi pentru ca nu putem sa o lasam acolo. Asa ca de la 3 membri “fondatori” (Radu Manea, Ovidiu Niculica si Razvan Mosneag) care urmeaza sa calatorim pe ruta Bucuresti – Ulanbator, am inceput munca de a “racola” alti adepti.

Primul a fost Marian Boanca, pescar amator, care auzind de Mongolia imediat s-a gandit la taimen, si in mai putin de 1 ora s-a intors la mine si a zis: “MERG”.

Apoi a fost Radu Mocanu caruia i-am “prezentat” proiectul la petrecerea de Craciun. Si la el a durat foarte putin pana a zis “MA BAG”.

Ultimul a fost Teo Grigore, mezinul nostru, care intrat pe locul lasat liber de Catalin, caruia medicul i-a interzis participarea din motive medicale (hernie de disc).

Avand o medie de varsta de 39 de ani nu suntem chiar la prima tinerete dar suntem prima echipa care va face traseul DUS – INTORS.

Am inceput pregatirile si ne-am stabilit “headquarterul” la Ovidiu (aka Piticu), respectiv am denumit locatia LA IURTA, si unde in ultimele 7-8 luni ne-am vazut acolo aproape in fiecare zi de Joi seara(…noaptea) pentru a pune la cale detaliile acestei aventuri.

Am pus-o de o prima schita de buget de venituri(sponsorizari + fonduri proprii) si cheltuieli. Dat fiind ca am vrut sa facem un proiect ca la carte am hotarat ca ne facem un ONG prin care sa derulam atat activitatile de promovare / caritate cat si partea de finante.

Deoarece Mongol Rally nu este un raliu in adevaratul sens al cuvantului ci este un eveniment caritabil, ne-am ales si obiectivul propriu pe care sa il promovam, Asociatia Caritas Bucuresti, pe langa cel impus, Cool Earth.

La iurta ne-am vazut in Decembrie 2013 cu pionerii Florin si Paul de la Paramongols care ne-au introdus in atmosfera Mongol Rally.

IMG_0429

In 9 Ianuarie am reusit si noi sa ne facem pagina de facebook dupa o lupta de vreo 4 ore :).  4 dintre noi nici macar nu avem cont pe facebook si pentru cei din generatia mai “tanara” ca noi – noi nici nu existam.

Lista de to do-uri a fost foarte lunga, la un moment dat chiar interminabila: sponsori, vize, masina si pregatirea ei, promovarea, bilete avion, asigurari, taxe, documente, comunicatii, bagaje, branding, etc, etc.

IMG_0940

Sponsorii, partnerii, prietenii si mai ales familiilor sunt cei carora le multumim pentru sprijinul material, logistic si moral si care au avut incredere in proiectul nostru.

Dupa infiintarea ONG-ului am trecut la partea de vize necesare in 8 tari din cele 14 prin care o sa trecem, din care 2 nici macar nu au relatii diplomatice directe cu Romania.

Am inceput cu Mongolia unde am luat viza(100$/persoana) de la dna Pop consulul onorific al acestui stat in Romania.

Am continuat cu Kazakhstan si Kyrgystan la care am aplicat si in cca. 2 saptamani aveam déjà inca 2 vize (2 x 35Euro / persoana).

Apoi am continuat cu mama Rusie, unde am fi vrut sa ne luam un tranzit deoarece avem de gand sa petrecem maxim 2 zile in Rusia, dar fara date exacte de intrare 🙂 nu se poate obtine tranzitul, asa ca ne-am descurcat sa obtinem invitatii pentru viza turistica. Pe 15 Aprilie aveam déjà si viza Rusiei(46$/persoana).

Am continuat cu Iranul unde a trebuie sa ne facem rost de invitatii si am apelat la o firma de turism (invitatia a costat 20Euro/persoana + iar viza 50Euro/persoana sau 75Euro la urgenta). Nu a fost usor dar am reusit in timp ce alti participant la raliu evita tara pentru ca le este foarte greu sa obtina aceasta viza (majoritatea sunt britanici iar aceste tari nu au reprezentare diplomatica).

Am continuat cu Uzbekistan si Tajikistan care a trebuit sa le luam de la Viena prin intermediul prietenului nostru Cristi (multumim :)). Pentru Uzbekistan a trebui sa ne luam niste cazari pentru a putea obtine invitatia(35$ invitatia/persoana + 70Euro/persoana viza de 8 zile). Pentru Tajikistan am putut, contra unei taxe de vize mai mari (80Euro/persoana), sa ne luam viza fara invitatie(cu invitatie costa 20Euro dar dura obtinerea invitatiei vreo 3 saptamani si mai plateam si invitatia). Pentru a calatori prin masivul Pamir este necesara obtinerea si unei permisiuni speciale pentru acea regiune (GBAO – 20Euro/persoana).

IMG_1176

Ultima reduta a fost Turkmenistanul la care am aplicat pentru tranzit, viza turistica fiind extrem de greu de obtinut (daca nu chiar imposibil) dar avand vizele pentru Iran si Uzbekistan(tarile vecine care vor fi punctele de intrare/iesire) am putut aplica pentru tranzit (55Euro/persoana la urgenta)

Pentru aceste 8 vize povestite in cateva randuri am avut nevoie de aproape 3 luni, dar am economisit foarte mult fata de cele 1200 lire sterline/persoana cat ne-ar fi costat daca aplicam la “The visamachine” o agentie cu care colaboreaza organizatorii raliului.

Masina a fost alegerea noastra, respectiv sa fie mica, total nepotrivita pentru un drum asa de lung si 100% compatibila cu regulamentul: motor de maxim 1000 cmc. Am ales up! cea mai mica masina produsa de VW, participanta pentru prima oara in acest raliu. Si cum Piticu avea nevoie de o astfel de masina la firma lui, o masina de oras care sa consume putin si pe care sa te poti baza, iata ca am putut combina utilul cu placutul.

IMG_0514

Am ridicat masina pe 23 Aprilie si am inceput pregatirea ei:  am inlocuit bateria cu una Varta mai mare, am incaltat-o cu gume Michelin, i-am schimbat suspensia cu una de VW cross up!(mai inalta), i-am montat sistem de monitorizare GPS de la Safefleet, scuturi de Aluminiu, i-am adaugat si un ventilator suplimentar si am echipat-o proiectoare si cu o cutie de bagaje Thule (in care o sa caram 2 roti de rezerva si cele necesare camparii prin “stan-uri”). Ne-am luat si ceva consumabile originale pentru drum.

IMG_1463

Am facut “n” exemplare de traduceri si imputerniciri notariale si am obtinut cu ajutorul celor de la ACR documentul care ne permite sa tranzitam Iranul cu masina inmatriculata (carnet de passage eliberat de FIA– cost 500Euro)

Acum cu cateva zile inainte de plecare masina pe care am luat-o de noua are déjà 5.000km si se pregateste sa plece spre startul de la Praga.

Al vostru Radu Manea (aka Ra2 sau Erhan)

Contact